"Imi este evident ca problemele financiare din piata asigurarilor au pornit de la cele trei societati romanesti care au fost devalizate de-a lungul timpului si anume Astra Asigurari, Carpatica Asig si City Insurance. Sunt multi bani care au iesit din piata asigurarilor si nu se stie pe unde au ajuns", a declarat Misu Negritoiu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), intr-un interviu.

"In doi ani si sase luni de mandat, eu imi asum alinierea la normele europene atat a institutiei cat si pietelor prin modernizarea legislatiei, stabilizare financiara si dezvoltare. Acesta a fost si angajamentul meu in parlament in fata acelorasi patru comisii care s-au intalnit si au dat startul procedurilor pentru demiterea mea de la conducerea ASF. A fost un lucru bine facut in doi ani si jumatate, este o institutie asezata si moderna. Sunt numai putin de 10 legi fundamentale implementate in aceasta perioada, atat in piata asigurarilor, cat si in piata de capital. De altfel, initiativa fuziunii celor trei autoritati anterioare au plecat tocmai de la disfunctionalitatile care au aparut in aceste doua piete", a declarat Misu Negritoiu (foto).

In opinia sa, in aplicarea acestor legi, pe care chiar Parlamentul le-a votat in ultimii doi ani cat si a Normelor din legislatia secundara ar exista anumite inconsecvente si mai ales ceva efecte ce nu convin, atat in piata asigurarilor cat si de piata de capital. "In piata de capital exista constrangeri din cauza noilor reguli, care par asa ca o camasa de forta si nu mai poate fiecare sa faca tot ce vrea si mai ales sa manipuleze autoritatea. ASF functioneaza, ia decizii independente, nu mai este influentata si asta probabil ii deranjeaza pe cei care o influentau inainte", spune seful ASF.

De asemenea, "in piata asigurarilor, dintre cele trei societati romanesti, Astra Asigurari, Carpatica Asig si city Insurance, care au fost practic devalizate, cea din urma se afla inca dincolo de orice termene legale de plata a despagubirilor. Pur si simplu actionarii au sustras din societati banii asiguratilor. In toate! Exista in asigurari o tentatie extraordinara, daca nu esti suficient de bine organizat si daca nu ai restrictii, pentru ca primesti primele care sunt cash, pe care trebuie sa le gestionezi si pe care trebuie sa le pastrezi pentru daune. Tentatia este asa de mare incat daca ai banii pe mana te frige probabil si vrei sa faci ceva cu ei. Si in toate aceste situatii pana la urma au scos din societati banii asiguratilor. Ei erau de fapt creditorii. Au facut cu totul altceva cu acesti bani si au distrus lichiditatea care ar fi trebuit sa fie pentru despagubirile asiguratilor", a mai declarat Misu Negritoiu.

Presedintele ASF a fost audiat saptamana trecuta in cadrul Comisiei Economice din Camera Deputatilor, in urma protestelor de strada ale transportatorilor rutieri, nemultumiti de nivelul tarifelor RCA, motiv pentru care lui Misu Negritoiu i s-a reprosat ca a pierdut piata de asigurari de sub control si ca ar fi depasit de situatie. Mai mult, seful Comisiei Economice, deputatul PSD Mihai Tudose i-a solicitat inclusiv demisia presedintelui ASF si a anuntat ca va da startul procedurilor legale pentru demiterea lui Misu Negritoiu.

Citeste si:
REZULTATE si REACTII dupa primul tur al alegerilor prezidentiale
REZULTATE si REACTII dupa...

Ceea ce s-a si intamplat. Luni, 31 octombrie, patru comisii din Senat si Camera Deputatilor, si-au reunit armele, intr-o sedinta comuna, si au votat in unanimitate revocarea din functie a presedintelui ASF, iar Mihai Tudose a anuntat activarea procedurii de demitere. Propunerea ar urma sa fie votata intr-o sedinta comuna in plen, cel mai probabil saptamana viitoare.

Parlamentarii au votat luni in absenta lui Misu Negritoiu, care a refuzat invitatia si a trimis o scrisoare in care arata ca "revocarea unui membru din conducerea ASF nu este legal posibila, atata timp cat acesta continua sa intruneasca conditiile care au stat la baza numirii sale, orice hotarare in sens contrar fiind abuziva, facuta in frauda legii si, deci, lovita de nulitate".


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Vot pentru reconfirmarea lui Dan Barna, liderii USR ii cer demisia