Cu o crestere estimata la 12% in acest an (conform datelor preliminare), retailul din Romania cunoaste o evolutie efervescenta comparativ cu ceea ce se intampla in alte tari, dictata de reducerea TVA de la 24% la 9% pentru produsele alimentare si bauturile non-alcoolice, aplicata de la mijlocul anului trecut, de cresterea salariului minim sau de reducerea pretului combustibililor. 2016 a fost un an marcat de tranzactii rasunatoare, dar si de legi care au pornit furtuna in comert.

Retailul modern sterge incet comertul traditional de pe harta

Daca in 2013 retailul modern insemna pe plan local o retea de 1.061 de magazine, anul trecut numarul acestor magazine a crescut pana la 1.755. La polul opus insa, retailul traditional a pierdut aproape 8.000 de locatii, ajungand in 2015 la 81.412 magazine.

Astfel, potrivit unui studiu realizat de Nielsen, dinamica cea mai mare pe zona comertului modern revine supermarketurilor, numarul acestora crescand cu 11% pana la 1.148 magazine in 2015 comparativ cu 2014. A crescut si numarul discounterilor, cu 5%, pana la 373 de magazine, dar si a hypermarketurilor, cu 4%, pana la 184 de locatii.

In privinta retailului traditional, in afara formatelor mari de magazine (large grocery) a caror pondere a crescut anul trecut cu 3% pana la 18.088 de magazine, celelalte formate au bifat scaderi pe linie: magazine mici (-9%, 21.781 locatii), magazine medii (-3%, 26.279 locatii). Situatia este si mai grava in cazul chioscurilor, numarul acestora scazand cu 16%, pana la 2.146 magazine.

Ca valoare, retailul modern reprezinta o piata care va atinge la finalul anului 27 de miliarde de lei, ponderea cea mai mare fiind detinuta de produsele alimentare (56%), urmate de produsele non-alimentare (20%), bauturi alcoolice (16%) si bauturi non-alcoolice (9%). Comertul traditional este estimat sa ajunga la 23 miliarde de lei pana la finalul anului, structura fiind urmatoarea: 39% produse alimentare, 35% bauturi alcoolice, 15% bauturi non-alcoolice, 11% produse non-alimentare.

Pe viitor, mai multe branduri noi sunt asteptate sa se lanseze pe piata locala

Cosmin Dan, Euromonitor International

Pe segmentul retailului alimentar, jucatorii din comert modern au, in acest an, o pondere de 54% din total piata, iar previziunile sunt in favoarea lor. Anul trecut s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru afacerile marilor lanturi de retail alimentar, care in unele cazuri si-au majorat business-ul chiar si de trei ori sau au trecut pe profit, dupa pierderi in 2014, arata datele Euromonitor.

”In ultima perioada au avut loc mai multe tranzactii interesante, in timp ce unele companii nu au reusit sa treaca testele de stres din anii anteriori. Pe viitor, mai multe branduri noi sunt asteptate sa se lanseze pe piata locala. Uitandu-ne la cum arata clasamentul celor mai importanti 10 jucatori din piata de retail, opt sunt jucatori internationali”, puncteaza Cosmin Dan, analist Eurominitor International.

In opinia acestuia, luand in considerare dinamica actuala, cu siguranta exista loc pentru expansiune in retailul din Romania, pe fondul contextului economic favorabil. Daca in ultimii cinci ani numarul de magazine a cunoscut o usoara contractie, de 1%, in special din cauza instabilitatii economice, in urmatorii ani tendinta va fi inversata.

”Acest lucru se va traduce in noi deschideri de magazine ale jucatorilor existenti, insa si in noi branduri care intra pe piata, in timp ce afacerile mai mici sau mai putin competitive vor disparea. Uitandu-ne la valoarea cheltuielilor per capita, Romania ofera inca suficiente oportunitati pentru viitor”, afirma Dan.

Pe de alta parte, micii retaileri sunt intr-o ”competitie inegala”, din care nu vor iesi invingatori. ”Fara un brand puternic sau sustinere financiara puternica, micii retaileri vor intampina dificultati in a ramane competitivi si a se adapta la schimbarile continue ale industriei. Cel mai bun exemplu este reprezentat de jucatorii din retailul traditional a caror pondere este asteptata sa scada pana in 2021 pana la 36% din total piata. O posibila solutie pentru acesti mici jucatori este specializarea si targetarea unor nise”, explica analistul Euromonitor International.

Pentru a atrage mai multi clienti retailerii ar trebuie sa se indrepte fie spre acoperirea unor zone geografice ”neexploatate” pana acum, fie spre imbunatatirea imaginii si popularitatii brandului. Spre exemplu, Cosmin Dan vorbeste despre o posibila extensie a brandului spre noi game de produse sau servicii (cosmetice disponbile in magazinele de haine), ori despre orientarea spre online ca un prim pas in dezvoltarea unui format multichannel.

”Cu siguranta insa retailerii ar trebui sa se indrepte spre noile centre comerciale deschise sau care urmeaza sa fie inaugurate si sa inteleaga tendintele in consum”, considera Cosmin Dan.

Ce loc are online-ul in aceasta ecuatie

Noi jucatori online sau jucatori care se dezvolta in format multichannel intra in ”hora retail-ului online”. O tendinta de consolidare a retailului online este de asemenea vizibila. Desi la nivelul acestui an retailul online a ”muscat” doar o felie de 4% din piata totala, pana in 2021 estimarile vizeaza o crestere pana la 7% a ponderii acestui canal. In Romania piata de comert online va atinge anul acesta valoarea de 2 miliarde de euro.

Un dus rece….

Legea 321, prin care retailerii sunt obligati sa aiba la raft 51% produse romanesti, a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis, decizie care a trezit nemultumirea marilor retele de retail.

Citeste si:

    Vicepresedintele AMRCR sustine ca principalii afectati de aceasta lege sunt procesatorii cu care lucreaza marii retaileri. Acesta nu crede ca vom asista la exit-uri zgomotoase din piata locala, insa ia in calcul posibilitatea unui blocaj pe lantul de aprovizionare.

    Legea a fost criticata de reprezentantii retailerilor si ai patronatelor, in conditiile in care interzice comerciantilor sa perceapa taxe suplimentare, cum ar fi taxa de raft. Insa reprezentantii marilor retele comerciale sustin ca au descoperit prima scapare majora a actului normativ.

    Mai mult, reprezentantii marilor lanturi de retail remarca faptul ca, in definitia data lantului scurt de aprovizionare, nu apare mentionat cuvantul ”retailer”, ceea ce ar lasa loc de interpretari.

    Pentru retelele de retail din Romania, marea problema a legii este, in continuare, faptul ca este greu de aplicat in conditiile in care pentru multe produse alimentare, precum legume si fructe, producatorii romani nu pot satisface cerintele din punctul de vedere al calitatii si cantitatii.

    Citeste si:

      O alta problema o reprezinta reducerea termenului de facturare la sapte zile calendaristice.

      …unul cald

      Consiliul Concurentei a lansat “Monitorul Preturilor”, platforma care afiseaza preturile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din cosul zilnic. Proiectul, la care s-a lucrat mai bine de 3 ani, este momentan disponibil in varianta pilot doar pentru Bucuresti si Ilfov.

      “Monitorul Preturilor” ofera preturile pentru 128 de produse din 64 de categorii. Platforma a fost realizata cu sprijinul ANPC, Nielsen si GS1. In “Monitorul Preturilor” sunt inscrisi in acest moment retailerii Mega Image, Lidl, Kaufland, Selgros, Carrefour, Penny si Profi. Vorbim de 303 de magazine din zonele mentionate. Bucurestiul reprezinta 30% din consumul din comertul modern.

      Actualizarea preturilor va fi realizata minim o data pe saptamana, retailerii avand libertatea sa faca acest lucru de mai multe ori in decurs de sapte zile.

      Potrivit Danielei Badila, director Consiliul Concurentei, Mega Image si Selgros sunt singurii retaileri din platforma care nu ofera pretul detaliat pentru fiecare produs din cosurile de consum. Mai mult, Cora si Auchan nu sunt prezenti inca in proiect.

      Carrefour inghite Billa, Profi isi schimba proprietarul

      Consiliul Concurentei a autorizat preluarea magazinelor Billa de catre retailerul Carrefour Nederland BV, dar a impus o serie de conditii. Printre acestea, se numara angajamentul luat de Carrefour de a cesiona trei supermarketuri din Braila, zona unde Consiliul Concurentei a constatat ca tranzactia dintre cele doua companii ar putea duce la cresterea preturilor. Prin aceasta tranzactie, Carrefour a devenit cel mai mare operator de supermarketuri din Romania in functie de suprafata. Tranzactia, estimata la 100 mil. euro, a presupus achizitia a 83 de magazine Billa de catre Carrefour.

      Cu o valoare de cinci ori mai mare, reteaua de magazine Profi a fost „vedeta” celei mai mari tranzactii din istoria retailului din Romania de pana acum. Astfel, Enterprise Investors a vandut retailerul Profi catre fondul de investitii britanic Mid Europa Partners pentru 533 mil. euro. Astfel, fondul care in 2015 semna preluarea operatorului de servicii medicale private Regina Maria a achizitionat cele aproape 500 de magazine Profi din Romania, un business cu o cifra de afaceri de 800 de mil. euro la nivelul acestui an.

      Profi detine magazine in aproape 250 de orase mari, mai mici si sate din intreaga tara. Retailerul opereaza doua formate de magazin in zonele urbane, Standard si City, si a dezvoltat recent Loco, un format pentru zonele rurale ale tarii. Per ansamblu, opereaza aproape 500 de magazine si va inregistra vanzari de circa 800 milioane euro in 2016. In Romania, retailerul are aproape 11.000 de angajati.

      Sursa foto: Shutterstock

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Economie »


      Setari Cookie-uri