Guvernul si Banca Nationala a Romaniei au transat problema inflatiei in biroul lui Liviu Dragnea si au pus degetul pe vinovat: “o mare parte din cresterea preturilor inregistrata in ultimele luni a fost cauzata de factori externi, exogeni raportati la actiunea Guvernului si, respectiv, a BNR”. Adica… nici BNR si nici Guvernul nu sunt responsabile pentru inflatia accelerata!

Concluzia s-a tras dupa o intalnire dintre Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, Viorica Dancila, prim-ministru, Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice si conducerea Bancii Nationale a Romaniei, reprezentata prin Mugur Isarescu, guvernator si Florin Georgescu, prim-viceguvernator, si a fost formulata intr-un comunicat de presa transmis de cabinetul presedintelui Camerei Deputatilor.

“In cadrul intrevederii a avut loc un dialog constructiv privind situatia si evolutiile previzibile ale economiei, cu accent pe factorii de influenta a ratei de inflatie, precum si referitor la perspectivele acesteia pentru anul in curs si 2019. S-a subliniat faptul ca o mare parte din cresterea preturilor inregistrata in ultimele luni a fost cauzata de factori externi, exogeni raportati la actiunea Guvernului si, respectiv, a BNR”, se subliniaza in comunicat.

BNR, in urma cu cateva zile: Jumatate din inflatie, generata de preturile administrate

Interesant este, insa, faptul ca BNR a publicat, la inceputul acestei saptamani o serie de infografice din care reiese ca mare parte din inflatie a aparut ca urmare a unor decizii administrative, respectiv reintroducerea supraaccizei la carburanti (decizie a Guvernului Tudose din august 2017), majorarea pretului la energie electrica si gaze (decizii ale ANRE - autoritate de stat).

Concret, din inflatia de 5% inregistrata in martie 2018, mai mult de jumatate (2,8 puncte procentuale) provine din decizii administrative interne! Asta spunea Banca Nationala in urma cu doar cateva zile.

Asadar, influenta externa ar putea fi de cel mult 2,2%, ceea ce nu inseamna “mare parte din inflatie” (asta daca nu luam in calcul alte decizii administrative, cum ar fi majorarea salariilor, a pensiilor sau alte cheltuieli publice nesustenabile).

Mai mult, in cadrul intalnirii mentionate s-a convenit ca, “pentru asigurarea incadrarii ratei inflatiei in intervalul programat pentru finele anului 2018 si perioada urmatoare”, “este necesara continuarea aplicarii unui mix eficient si echilibrat de politici fiscal-bugetare si monetare”.

Totusi, in conditiile in care cauzele inflatiei sunt externe, de ce ar mai trebui ca specialistii sa isi bata capul cu astfel de politici?

Raspunsul il primim tot din comunicatul citat. “Dialogul permanent, deschis, bazat pe argumente profesionale si cu respectarea competentelor fiecarei institutii dintre Guvern si Banca Nationala a Romaniei va fi de natura sa permita realizarea acestui obiectiv”.

Sursa foto: BNR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri