Guvernele din zona euro au ajuns la un acord pentru reducerea datoriei Greciei, intr-un moment in care Atena se pregateste sa incheie in 20 august al treilea program de asistenta financiara, in valoare de 86 de miliarde de euro, informeaza publicatia britanica Financial Times (FT), citata de Agerpres.

Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadentei unor imprumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenta financiara, aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie sa-l plateasca in urmatoarele decenii zonei euro.

Maturitatea creditelor a fost prelungita din 2023 pana in 2033. De asemenea, va fi majorata ultima transa din programul de ajutor pe care o va primi Grecia pentru ca tara sa-si construiasca rezerve de numerar necesare in urmatoarele luni.

Grecia a beneficiat, timp de opt ani, de trei programe de asistenta financiara pentru a evita intrarea in faliment si a suferit cea mai grava recesiune a oricarei economii europene din timpurile moderne.

Germania a fost reticenta in privinta majorarii ultimei transa din programul de ajutor pe care o va primi Grecia dar in final a acceptat cresterea sumei de la 11,7 la 15 miliarde de euro, astfel incat Atena va ramane cu rezerve de numerar in valoare de 24,1 miliarde de euro, suficiente pentru ca tara sa nu acceseze pietele cel putin in urmatoarele 22 de luni.

John Hardy, Saxo Bank:...
Citeste si: De ce ideea ca UE s-ar putea "rupe" de tarile periferice e tot mai vie

Conform acordului, Grecia va trebui sa mentina un excedent bugetar primar, care exclude plata datoriei, de 3,5% din PIB pana in 2022, tinta fiind ca excedentul sa ramana la 2,2% din PIB pana in 2060.

Datoria publica a Greciei este de aproximativ 180% din PIB. Atat autoritatile de la Atena, cat si institutiile creditoare considera ca este necesara o restructurare pentru a o face sustenabila in viitor, o initiativa la care s-a opus pana acum Germania.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Franta: Intre impactul unui "Frexit" si perpetuarea socialismului