Casa de brokeraj XTB a identificat sapte factori majori de risc pentru economia mondiala in acest an, care ar putea conduce la dezastre economice cu ecouri semnificative si in tara noastra.

O iesire “dezordonata” a Marii Britanii din UE

Declinul comertului in Regatul Unit, generat de un eventual hard Brexit (n.red. iesirea Marii Britanii atat din UE, cat si din Piata Unica Europeana), ar afecta puternic Norvegia, Polonia, Germania, Franta, Olanda si Irlanda. Chiar daca Uniunea Europeana a anuntat ca Marea Britanie ar putea avea un nou acord Brexit, dupa ce Parlamentul Britanic l-a respins pe cel negociat de Theresa May, lucrurile ar putea fi pe cale sa se inrautateasca. Lipsa unui astfel de acord ar provoca un Brexit dezordonat, o revenire la controalele vamale iar Marea Britanie ar ramane fara acorduri comerciale cu tarile din afara Uniunii. Desi scenariul este negativ pentru mediul de business, estimarile Bancii Centrale a Angliei sunt si mai alarmante: PIB se va reduce cu 8%, rata somajului se va dubla si va ajunge la peste 7% iar inflatiei ar galopa, ceea ce ar determina Fed sa majoreze de doua ori rata de referinta, ca in 2015. Situatia ar fi socanta pentru pietele financiare.

Ital…exit?

Analistii au in vedere si riscul unui ITALEXIT, din moment ce doar 44% din populatia Italiei cu drept de vot ar alege sa ramana in Uniunea Europeana; procentul ar reprezenta cele mai putine voturi pozitive inregistrate intr-un stat comunitar, sub cele numarate chiar si in Marea Britanie in acelasi context. In plus, Italia e catalogata drept o sursa de risc pentru continent si economia mondiala, din moment ce ocupa al doilea loc in Europa din punct de vedere al ponderii datoriei publice in PIB, care se ridica la 2263 miliarde de euro. In termeni nominali, este cea mai indatorata tara, iar majorarea salariului minim si reducerea varstei de pensionare ar putea alimenta aceasta datorie. Prin urmare, Italia ar putea fi fortata sa paraseasca spatiul comunitar.

Amplificarea unui razboi comercial

Tensiunile comerciale la nivel global au fost puternic intensificate de Statele Unite, odata cu introducerea taxelor vamale pentru otel si aluminiu, ceea ce contureaza inca un risc semnificativ pentru economia mondiala. America, care importa de cinci ori mai multe bunuri din China decat vice-versa, a intrat intr-un razboi tarifar cu acest partener comercial, iar impactul s-a resimtit imediat in Asia, unde indicele chinez a pierdut peste 20% si a intrat intr-o perioada dificila. Taxele noi vor majora costurile materiilor prime si vor scadea cererea, situatie ce ar putea cauza cresterea inflatiei, incetinirea economiei si, in consecinta, majorarea rapida a dobanzilor, scenariu pesimist pentru piata de capital.

Instabilitatea din Orientul Mijlociu si piata petroliera

In ce priveste piata petroliera, Iranul e jucator-cheie. Prin stramtoarea Ormuz tranziteaza 18,5 milioane de barili de petrol pe zi, in jur de 20% din oferta globala totala. Preturile petroliere, care influenteaza semnificativ economia mondiala si pietele financiare, au scazut in a doua jumatate a anului 2018, influentate de conflictul din Orientul Mijlociu. America a decis sa iasa din acordul nuclear si sa impuna din nou sanctiuni Iranului, ceea ce ar determina scaderea productiei si noi sanctiuni economice pentru Iran, situatie similara cu cea din 2011-2015. Daca SUA vor reduce veniturile Iranului din exporturi spre zero, acesta ar putea reactiva programul nuclear, iar conflictul international ar creste preturile pana la nivelul de 100 de dolari, fapt ce ar avea consecinte catastrofale asupra economiei globale.

Tensiuni politice globale

Scenarii cu efecte economice dezastruoase ar putea fi influentate si de tensiunile politice din Turcia, Ucraina, Argentina, Africa de Sud si Polonia. Riscurile politice sunt relevante pentru pietele emergente, iar 2018 este un exemplu reprezentativ. Anul acesta, sase din sapte monede ale tarilor emergente vor fi expuse riscurilor implicate de alegeri. Rusia pare a fi in topul listei. Daca va interveni in alegerile din Ucraina, determinand un conflict militar, ar urma noi sanctiuni din partea Uniunii Europene si a Statelor Unite. Si Africa de Sud reprezinta un risc - o victorie pentru ANC, in contextul planului privind reforma agrara, ar putea afecta puternic moneda locala si sistemul bancar. In Argentina, pierderea alegerilor de catre Macri in fata partidelor socialiste ar putea duce tara intr-o noua criza, care ar afecta si Brazilia si Chile.

Politica monetara restrictiva

Si politica monetara restrictiva ar putea determina dezastre economice globale. Criza financiara din 2008 a impus o interventie radicala din partea bancilor centrale. La 10 ani de la criza, exista inca banci care aplica programe de relaxare monetara, dar si multi critici la adresa acestor masuri neconventionale de politica monetara, intrucat exista riscul de formare a unor baloane speculative. 2019 pare ca va fi primul an in care cele trei banci majore vor reduce valorile activelor. Investitorii se pot teme de scaderea lichiditatii, fapt ce ar putea genera un episod de panica pentru indicii majori, cum ar fi DE30, US500 si JAP225.

Avansul in sectorul imobiliar

China are peste 50 de milioane de apartamente nelocuite, adica o rata de neocupare de 22%, dubla fata de Statele Unite ale Americii. Acest indicator pune China pe harta riscurilor majore si pentru piata imobliara, nu doar in ce priveste relatiile comerciale. Sectorul imobiliar a fost o tinta populara pentru investitorii care au alimentat o explozie al creditarii, preturi nesustenabile si au ajutat la cresterea economica. Calculele XTB arata ca fara investitiile imobiliare si de infrastructura, cresterea nominala nu ar fi nici la jumatate din avansul actual inregistrat. Autoritatile nu au solutii, prin urmare proprietarii chinezi si-ar putea vinde imobilele, fapt ce ar determina scaderea masiva a preturilor. Avansul in sectorul imobliar este, asadar, un alt factor major de risc.

Cum este influentata Romania?

In Romania, efectul unui hard Brexit sau ITALEXIT s-ar resimti in scaderea atractivitatii si accesibilitatii pietei internationale de munca, ceea ce ar insemna reducerea semnificativa a intrarilor de valuta in tara; prin urmare, s-ar limita si resursele disponibile pentru consum si investitii privat interne. Un efect indirect ar putea fi vizibil, in anumite perioade, chiar si in privinta cursului de schimb. Tensiunile comerciale in crestere ar afecta Romania in special prin canale comerciale, din moment ce economia Germaniei are expunere semnificativa fata de China, iar Romania are in Germania primul partener in comertul intra-european. O majorare a stresului politic in state emergente ar face mai putin atractiv scenariul plasamentelor nerezidentilor in proiecte in economia locala, reala sau pe bursa. Pe de alta parte, cresterea pretului petrolului in ipoteza unor tensiuni in Orientul Mijlociu sau a sanctiunilor americane implementate mai sever ar induce un val de presiuni inflationiste. Astfel, s-ar induce riscuri de majorare a dobanzii si la nivel local. Efectul de franare a avansului economiei Romaniei ar fi amplificat daca Fed si BCE ar impune politici monetare restrictive, desi indiciile recente arata o intrare intr-o perioada de observare, in urma inrautatirii unora dintre variabilele observate la nivel macro. In fine, in conditiile in care ajustarea preturilor imobiliare din China ar lua amploare, revarsarea slabiciunii dinspre sector spre economie in ansamblul sau s-ar putea rasfrange ulterior la nivel european, ceea ce ar afecta si nivelul de crestere produsului intern brut al tarii noastre.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri