Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadul UniCredit Bank Londra, consideră că există trei piloni pentru lupta împotriva crizei provocate de COVID-19, respectiv cel financiar, de comunicare și cel medical.

Economistul este de părere că țara noastră se bazează în acest moment doar pe ceea ce ține de pilonul financiar, deoarece comunicarea nu este una eficientă, iar testarea, urmărirea și izolarea, aspecte ce țin de pilonul medical, nu sunt la un nivel la care o pandemie poate fi controlată.

”Prima carantină a fost pentru a câștiga timp necesar pentru pilonul medical. Dacă ne uităm la Europa, foarte puține țări au făcut acest lucru, ceea ce înseamnă că suntem vulnerabili la astfel de valuri ale pandemiei și nu putem să tot închidem și să redeschidem economia, că la un moment dat sectorul privat o să intre cu capul prin parbriz și nu o să avem ce să mai redeschidem”, explică reprezentantul UniCredit Bank.

Bucșa consideră că politica fiscală, componentă a pilonului financiar, va influența absolut tot, aceasta fiind folosită în momentul actual la capacitate maximă, iar abordarea privind pilonul de comunicare nu este una pe înțelesul oamenilor.

”Pilonul ce ține de comunicare este într-o condiție proastă la majoritatea țărilor din regiune pentru că nu putem ține o comunicare normativă în condițiile în care oamenii trebuie să înțeleagă de ce se întâmplă acest lucru. Foarte des ne ascundem în spatele numerelor. Dacă toată comunicarea se bazează pe niște numere la a cinsprezecea zecimală, inevitabil aceste numere vor fi greșite și atunci comunicarea e din ce în ce mai proastă”, adaugă Bucșa.

Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, 8.709 în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursa foto: bunyarit/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri