Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 6,25% pe an, anterior, începând cu data de 9 noiembrie 2022, informează banca centrală.

De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 7,25% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 5,25%.

Totodată, în şedinţa de marţi, reprezentanţii CA al BNR au decis păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

La începutul acestui an, dobânda cheie se situa la nivelul de 2% pe an.

Inflația ar putea descrește abia în 2024

De asemenea, BNR mai estimează că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat până spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024.

"Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024 şi se accentuează ulterior, rămânând totuşi la capătul orizontului proiecţiei uşor deasupra intervalului ţintei.", se arată în comunicatul BNR.

BCE și lupa împotriva inflației europene

În context european, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să dubleze dobânda de bază în zona euro, la 1,5%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Acest lucru a generat efecte în cascadă, astfel că după ce, iniţial, investitorii au interpretat decizia BCE drept un semn că oficialii BCE ar putea să îşi reducă eforturile, în Lituania, spre exemplu, guvernatorul Băncii Centrale din această țară, Gediminas Simkus, a făcut un apel pentru o nouă majorare puternică a dobânzii de referinţă la reuniunea de politică monetară din decembrie.

Colegul său din Slovacia, Peter Kazimir, a mers chiar mai departe, spunând că dobânzile trebuie majorate până la un nivel la care să restrângă economia, pentru a putea redobândi controlul asupra inflaţiei.

"Va trebui să trecem cu viteza trenului de nivelul neutru, indiferent care este considerat acest nivel în prezent. Trebuie să ducem politica monetară la un aşa-numit nivel restrictiv, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp", a spus Peter Kazimir.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri