Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, consideră că România nu este pregătită pentru reducerea plăţilor cash la companii şi persoane fizice şi apreciază că decizia care s-a luat, respectiv aceea de a se reveni la ridicarea plafonului pentru numerar, este "cât se poate de corectă şi benefică", relatează Agerpres.

"Este una dintre problemele pe care le-am ridicat în mod repetat, considerăm că România în acest moment nu este pregătită pentru decizia care a fost luată anterior şi faptul că s-a reversat această decizie este benefic. Ar fi fost o multitudine de probleme în care eram implicaţi. Practic, imposibil de aplicat în acest moment prevederea care era promovată", a precizat Şucu, după o întrevedere, la Senat, cu preşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Nicolae Ciucă.

Potrivit lui, au fost consultări multiple, am încercat totdeauna să explicăm.

„Din fericire, în momentul de faţă decizia care s-a luat este cât se poate de corectă. Înţelegem motivaţia care a stat în spatele deciziei respective, ea are sensul ei, dar la nivelul de dezvoltare pe care îl avem în acest moment, din punct de vedere economic şi social, mi se pare că decizia care a fost luată, aceea de a reversa prima decizie, este cea corectă”, a mai spus omul de afaceri.

Șucu: Nu poți forța creșterea plăților cu cardul peste noapte

El a adăugat că este normal ca plăţile cu cardul să fie în creştere, dar a menţionat că forţarea acestei creşteri nu se poate face "peste noapte".

"Există o lege, legea va fi respectată, nu există aici o problemă suplimentară. Este un lucru normal ca plăţile cu cardul să fie în creştere, şi ele sunt în creştere, numai că forţarea acestei creşteri peste noapte nu se poate face", a spus Şucu.

Întrebat dacă consideră întemeiat argumentul premierului că, în cazul în care nu e aplicată măsura, aşa cum Guvernul a dorit, evaziunea fiscală ar putea fi şi mai mare, Şucu a transmis că sunt organe de control care pot să urmărească şi să verifice evaziunea fiscală.

"Un risc de evaziune fiscală a fost şi există totdeauna, dar, din punctul nostru de vedere, există organe de control care pot să urmărească şi să verifice evaziunea fiscală", a susţinut Şucu.

Magazinele mari folosesc majoritar plățile cu cardul

Referitor la preponderenţa plăţilor pe care clienţii le fac în marile magazine, Dan Şucu a spus că, în funcţie de locaţia în care se află acestea, plata cu cardul se face deja între 70% şi 90%.

"Magazinele mari au deja, de cele mai multe ori, în funcţie de locaţia în care se află magazinele, între 70 şi 90% plată cu cardul deja. Dar, din punctul ăsta de vedere, este din ce în ce mai evidentă dorinţa clienţilor de a plăti cu cardul, dar anticiparea şi forţarea acestui lucru este de evitat. E o tendinţă clară, lucrurile se întâmplă, forţarea lor e fără sens (...). În general, economia este extrem de variată şi ea trebuie lăsată să funcţioneze în conformitate cu ceea ce ştim", a conchis Şucu.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că în prima şedinţă de Guvern va revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de cash, în urma discuţiilor de micii întreprinzători, cu oamenii simpli, cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii sistemului bancar.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri