Liderul de la Kremlin susține că economia țării pe care o conduce este cea mai mare din Europa și în top 5 mondial. În realitate, însă, cifrele arată că Rusia se compară economic mai degrabă cu Spania și Italia și e depatrte de a fi o superputere.

Într-o conferință cu antreprenorii ruși, Putin a afirmat că, în ciuda sancțiunilor internaționale, Rusia a depășit Germania și a devenit prima economie europeană și a cincea din lume. ”În termeni de putere de cumpărare, am întrecut toată Europa, dar pe cap de locuitor, mai avem puțin de lucru”, a spus președintele rus. El a vorbit chiar de o creștere a PIB cu 4%, scrie Kommersant.

Realitatea este că, așa cum ne-am obișnuit, Putin minte. Conform celor mai recente statistici ale FMI, după PIB-ul în dolari, Rusia e abia pe locul 11 mondial, cu 1,86 trilioane de dolari, fiind depășită de nu mai puțin de 4 state europene, dar și de țări ca Brazilia, și fiind aproape la același nivel cu Mexicul (1,81 trilioane). Practic, PIB-ul întregi Rușii este mai puțin de jumătate decât cel al statului american California, care anul trecut a depășit 3,8 trilioane de dolari.

Într-adevăr, în dolari curenți raportați la puterea de cumpărare (acesta pare a fi indicatorul ales de Putin), Rusia stă mai bine: este puțin peste Germania, mai ales dacă luăm în calcul neplauzibila creștere a PIB de 4 procente. Cel puțin, potrivit Băncii Mondiale, fiindcă conform statisticilor FMI Germania ar depăși Rusia la nivelul anului 2023 și la acest indicator. Trebuie precizat că PIB raportat la puterea de cumpărare tinde să avantajeze țările unde prețurile unor produse sunt relativ mici. Altfel spus, Rusia stă mai bine la acest indicator ca Franța pentru că în Rusia poți cumpăra cu echivalentul unui dolar mai multă pâine decât în Franța.

Dacă ne uităm însă la PIB pe cap de locuitor, situația se schimbă complet. PIB-ul pe cap de locuitor al Rusiei e la nivelul Malaysiei. Conform FMI, la 13.006 dolari, a fost depășit și de cel al Bulgariei (16.087 de dolari), în vreme ce România este mult în față (18.413 dolari). Estimările Băncii Mondiale și ale ONU sunt mai optimiste și pun Rusia un pic în fața Bulgariei. Dar, practic, asta înseamnă că rușii sunt la fel de săraci sau chiar mai săraci decât cetățenii celei mai sărace țări a Uniunii Eurpene, cu toate că Putin susține că ar conduce o superputere economică mondială.

Sursa foto: Shag 7799 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri