Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.

"În urma discuţiilor purtate aseară, la care au participat din partea ASF domnul preşedinte Alexandru Petrescu şi domnul vicepreşedinte Sorin Mititelu, iar din partea transportatorilor COTAR, APTE, APULUM, UNTRR, FORT, s-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

Potrivit lui Ştefănescu, discuţiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".

"În acelaşi timp se vor întâlni de urgenţă ministerele implicate pentru emiterea normelor la Legea 132/2017 privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat din diferite motive. În opinia noastră şi conform tuturor comunicatelor noastre din anii precedenţi, acestea puteau fi rezolvate de fostul Consiliu ASF, de fostul vicepreşedinte al sectorului Asigurări, Cristian Roşu. Se pare că nimeni nu va răspunde material civil sau penal pentru falimentul/furtul celor două societăţi de asigurări, singurul plătitor va fi cetăţeanul român obligat să cumpere poliţa RCA prin Legea 132/2017, fără a avea o garanţie la despăgubire în cazul unui accident, singurul sprijin rămânând instanţele de judecată", a adăugat Ştefănescu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri