Contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii de autostradă Târgu Mureş - Miercurea Nirajului, parte a A8 (Autostrada Unirii), a fost semnat la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Este ultimul lot de autostradă inclus în PNRR pentru care nu se semnase încă contractul.

Constructorul turc Nurol Insaat Ve Ticaret AS, cel care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi construirea lotului Târgu Mureş - Miercurea Nirajului, primul lot al Autostrăzii Unirii A8, se va ocupa de tronsonul Târgu Mureş - Miercurea Nirajului şi are la dispoziţie 2,46 miliarde de lei (fără TVA), respectiv 30 de luni pentru a finaliza lucrările, dintre care şase luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie.

Pe traseul acestei secţiuni, de 24,4 km, urmează să fie construite inclusiv 36 de poduri, pasaje şi viaducte.

"E important de precizat că acest contract, aşa, la nivel simbolic dacă vreţi să acceptaţi această formulare, este ultimul contract finanţat prin PNRR al CNAIR. Deci, cu această ocazie, noi am închis toate contractele şi le avem semnate. Suntem în faza de execuţie la toate contractele finanţate prin PNRR, Ministerul Transporturilor având cea mai mare alocare bugetară din PNRR. E e o treabă care merită a fi spusă. Îi felicit pe cei de la CNAIR. Aşa cum bine ştiţi, cei de la CFR au terminat de anul trecut şi au semnat toate contractele. Avem 18 contracte pe rutier prin PNRR şi azi, cum spuneam, se semnează ultimul. Valoarea adunată a celor 18 contracte este de 27,7 miliarde de lei, fără TVA, şi totalul de kilometri undeva la 410 - 412 km de autostradă. Am făcut aceste precizări, fiindcă marcăm acest final de etapă, dar partea importantă de acum încolo vine", a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Secţiunea Târgu Mureş - Miercurea Nirajului (24,4 km) este una dintre cele trei porţiuni ale autostrăzii Târgu Mureş - Târgu Neamţ (211,1 km), alături de secţiunea Miercurea Nirajului - Leghin (156,8 km) şi secţiunea Leghin - Târgu Neamţ (29,9 km). Toate cele trei porţiuni fac parte din Autostrada Moldovei - A8.

Finanţarea secţiunii Târgu Mureş - Miercurea Nirajului se face prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de peste 304 km (de la Târgu Mureş la Ungheni) şi va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare şi execuţie a fost deja lansată licitaţia.

În prezent, sunt semnate toate cele 18 proiecte, în lungime de 412,46 km, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), cu o valoare însumată de 27,7 miliarde lei (fără TVA). Pe listă se află: Autostrada Transilvania - Secţiunile Nădăşelu - Mihăieşti, Mihăieşti - Zimbor şi Zimbor - Poarta Sălajului; A7 (Autostrada Moldovei) - toate cele 13 loturi cuprinse între Ploieşti şi Paşcani; A1 (Autostrada Lugoj - Deva) - Secţiunea E (secţiunea cu tuneluri) şi secţiunea D; A8 (Autostrada Unirii) - secţiunile Târgu Mureş - Miercurea Nirajului şi Leghin -Târgu Neamţ.

Ministrul Transporturilor a anunţat, tot vineri, lansarea în licitaţie a contractului pentru execuţia Drumului Expres Arad - Oradea (120,47 km). Astfel, contractele pentru construcţia celor trei loturi ale acestui drum de mare viteză au o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA): Lotul 1 (33,7 km) - la care se adaugă drumul de legătură dintre DN 79 şi Salonta (5,3 km); Lotul 2 (39,7 km) - la care se adaugă drumul de legatură până la graniţa cu Ungaria (10 km); Lotul 3 (47,07 km) - la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km)..

Potrivit oficialului, construcţia este finanţată prin Programul Transport 2021-2027, iar fiecare contract trebuie finalizat în maximum 24 de luni. Contractul prevede şi construcţia a 12 noduri rutiere, patru Centre de Întreţinere şi Coordonare şi 86 de poduri şi pasaje.

Drumul Expres Arad - Oradea face parte din coridorul rutier care va asigura conexiunea între Marea Baltică - Marea Neagră şi Marea Egee, proiect al Uniunii Europene, stabilit prin Iniţiativa celor Trei Mări.

Sursa foto: Facebook / Irinel Ionel Scriosteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri