Pentru a achizitiona un apartament cu 2 camere cu un salariu mediu este nevoie de 50-60 de ani, Romania fiind pe unul din ultimele locuri din Europa din acest punct de vedere, alaturi de Bulgaria si Ucraina, a declarat directorul diviziei de Real-Estate a PWC Romania, Speranta Munteanu.
"Ceea ce vedem in prezent pe piata imobiliara este mai putin efectul crizei globale ci mai degraba tine de zvonistica. Cu toate acestea, Romania este printre ultimele din Europa in ceea ce priveste indicele salariului/mp. Pentru a cumpara un apartament de doua camere cu un salariu mediu este nevoie de 50-60 de ani fata de 20 de ani in alte tari din regiune", a mai spus reprezentantul PWC Romania in cadrul seminarului Focus: "Piata imobiliara in 2008".

Aceasta a mai adaugat in cadrul seminarului ca dezvoltatorii imobiliari vor avea tendinta de a muta costurile de constructie in pretul final care pana acum reprezenta doar 7-8% din acesta, iar aceast lucru va duce la o crestere a pretului de vanzare a unitatilor noi.

La randul sau, directorul executiv al Globe Trade Centre (GTC) Romania, Shimon Galon sustine ca socoteala cu numarul de salarii necesare achizitionarii unui apartament este problematica atat in Romania, cat si Ucraina si Bulgaria deoarece majoritarea oamenilor au venituri la negru.

"Problema cu salariile este recunoscuta in Romania, Bulgaria si Ucraina.
Cu toate acestea, nevoia de locuinte este destul de mare, bani sunt la destul de multi, iar noi pe ei ii vizam. Construim pentru segmentul middle class", a declarat Gallon, potrivit NewsIn.

El a a adaugat ca preturile apartamentelor nu vor scadea pentru ca bancile vor scumpi creditele, costul constructiilor va creste.

Castigul salarial mediu net al romanilor a crescut cu 24% in intervalul august 2007-august 2008, pana la 1.277 lei (334 euro), ritm ceva mai scazut decat in lunile anterioare, dupa o scadere cu 2,4% in august.

In iulie 2008, ritmul anual de crestere a salariului mediu net fusese de 25,8%, romanii castigand, in medie, 1.308 lei (365 euro).

Fata de iulie, castigul salarial mediu net a scazut in august cu 31 lei (2,4%).

Castigul salarial mediu brut a fost in august de 1.728 lei (circa 452 euro), cu 2,3% mai mic decat in luna precedenta.

Ritmul de crestere a salariilor s-ar putea tempera sub 10% din 2010, dupa un an 2009 electoral, dar avansul salariilor reale va continua, ca parte a procesului de reducere a decalajelor dintre Romania si tarile dezvoltate din UE, a declarat recent consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.

Salariu mediu brut in cadrul companiilor private a crescut in 2008 cu 15%, valoarea inferioara cresterii salariului mediu brut national de 25%, calculat de Institutul National de Statistica (INS), potrivit studiului Paywell Romania realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC).

Salariul mediu brut calculat in urma intervievarii a 250 de companii a fost de 2.290 lei,
fata de salariul de 1.751 calculat de INS. Ruxandra Stoian, directorul departamentului de consultanta in resurse umane al PWC, a declarat ca diferenta dintre cele doua salarii este de 30% si ca intotdeauna au existat discrepante, insa acestea s-au redus cu timpul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri