Guvernul a decis instituirea unui program national pentru reabilitarea a 10.000 de kilometri de drumuri judetene, estimat la doua miliarde de euro, a anuntat ministru Dezvoltarii, Vasile Blaga.
"Drumurile judetene reprezinta aproape 35 de mii de kilometri, din care, din pacate, si in acest moment 2.500 de kilometri sunt drumuri de pamant, iar 9.100 pietruite. Iar cele de interes local, din 30 de mii de kilometri, numai 5.900 au asfalt, restul sunt drumuri pietruite si de pamant", a declarat Blaga, citat de NewsIn.

Ministrul a spus ca vor primi finantare cu prioritate autoritatile judetene care au depus proiecte pentru obtinerea de fonduri europene, dar nu au mai primit bani pentru ca au fost depasite cotele alocate Romaniei. Proiectul va demara in 2010 si se va intinde pe mai multi ani - respectiv trei sau patru, dupa estimarea ministrului Dezvoltarii.

Blaga a mai spus ca reabilitarea unui kilometru de drum judetean costa, la nivel national, 200.000 de euro, in medie.

"Am lasat la latitudinea Ministerului Finantelor (MFP) modul de finantare a programului. Exista oferte din partea unor mari firme, sa lucram pe credit - furnizor, si au fost astfel de programe derulate inclusiv de Ministerul Dezvoltarii", a spus ministrul. El a precizat ca MFP are posibilitatea de a identifica si alte surse de finantare, mai convenabile.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
UE a suspendat Pactul de Stabilitate. Statele pot depăși deficitul bugetar de 3%
Setari Cookie-uri