Cea mai mare crestere din UE a preturilor la producator

Romania a inregistrat in luna septembrie cea mai accentuata crestere din UE a preturilor productiei industriale, avansul raportat la aceeasi luna a anului trecut fiind insa mai moderat, al optulea dintre cifrele raportate de statele membre, potrivit unui comunicat prezentat joi de Eurostat.

Preturile productiei industriale au crescut, in septembrie fata de august, cu 0,2% in UE, respectiv cu 0,3% in zona euro, informeaza Mediafax.

Comparativ cu aceeasi luna din 2009, indicatorul a urcat in UE cu 4,5%, respectiv cu 4,2% in cele 16 state ale uniunii monetare.

Astfel, fata de august, tarile cu cele mai accentuate cresteri sunt Romania (1,2%), Finlanda (1,1%), Belgia si Bulgaria (0,8% fiecare). Singurele tari care au raportat scaderi sunt Ungaria (-0,8%), Slovacia (-0,4%) si Marea Britanie (-0.1%).

Raportat la aceeasi perioada a anului trecut, cele mai puternice cresteri au fost inregistrate in Malta (14,4%), Bulgaria si Ungaria (9,6% fiecare), iar cele mai reduse in Irlanda (1,9%) si Cehia (2,4%). Singura scadere a fost consemnata in Slovacia (-0,8%). Romania a avut un avans de 7,2% al indicatorului, al optulea cel mai puternic din UE.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri