BCR: Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si presarata cu masuri nepopulare

Economia romaneasca ar putea inregistra o crestere timida in 2011, de doar 1,2% din PIB, estimeaza Banca Comerciala Romana, iesirea din recesiunea urmand sa fie anevoioasa si "presarata" cu masuri nepopulare.

„Romania ar putea sa inregistreze o crestere timida in 2011, de doar 1,2%, dupa doi ani de declin in care economia s-a contractat in termeni reali cu circa 9%. Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si presarata cu masuri nepopulare pe care guvernul va trebui sa le implementeze pentru ca Romania sa poata atinge tinta de deficit bugetar de 4,4%din PIB”, a declarat, economistul sef al BCR, Lucian Anghel (foto).

Cresterea economica din 2011 va fi sustinuta in special de investitiile realizate de companiile private, in timp ce consumul gospodariilor populatiei va consemna cel mai probabil doar un avans marginal.

Economistul sef al BCR sustine ca atragerea de noi investitii straine directe in conditiile in care mediul intern va fi unul stabil, cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene si indeplinirea reformelor structurale cuprinse in actualul dar si probabil viitorul acord cu FMI si Uniunea Europeana sunt elemente cheie pentru reluarea cresterii economice sustenabile.

„Eforturile de consolidare fiscala au inceput sa dea roade iar deficitul bugetar se afla in prezent sub control. Romania trebuie sa gaseasca punctul de echilibru intre nevoia stringenta de restructurare a sectorului public, ce presupune reducerea anumitor categorii de cheltuieli, si disponibilizarea unor resurse pentru investitii atat de necesare generatiilor viitoare", a precizat Lucian Anghel.

El considera ca parteneriatul cu FMI si Uniunea Europeana ar trebui sa continue si in 2011 sub forma unui acord de tip preventiv care sa se focalizeze pe reforme menite sa modernizeze societatea romaneasca.

"Increderea investitorilor straini in economia romaneasca ar fi astfel pe deplin restaurata, un element de o importanta capitala in conditiile in care economisirea interna este insuficienta pentru a finanta toate proiectele de care Romania are nevoie pe termen lung", sustine Anghel.

Totusi, desi economia urmeaza sa isi revina in 2011, cel putin din punct de vedere statistic, mediul economic va ramane dificil.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri