Copiii care au fost nevoiți să învețe online în perioada pandemiei COVID-19 riscă să fie mai slab educați față de cei care au mers la școală, iar acest lucru ar putea să-i afecteze economic și social pentru tot restul vieții, afirmă experții Fondului Monetar Internațional.

Închiderea şcolilor în timpul pandemiei a afectat cunoştinţele copiilor în multe ţări din G20 şi ar putea avea un impact economic de durată, cu un PIB cu 3% mai mic în economiile avansate, estimează FMI, scrie Agerpres.

Evaluări recente de la elevi de la nivel primar, gimnazial şi de liceu şi studenţi de la facultate arată că educaţia virtuală pe scară largă în timpul pandemiei a dus la scăderea nivelurilor claselor, atât în India, Germania, Regatul Unit, dar şi în Brazilia şi Statele Unite ale Americii, unde unele instituţii au rămas închise mai bine de un an.

''Dacă aceste pierderi în învăţâmânt nu sunt compensate, studenţii afectaţi ar putea înregistra o scădere a veniturilor lor pe viaţă'', a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Foto. FMI

Economiştii instituţiei de la Washington au pornit de la observaţia că elevii de astăzi vor reprezenta aproape 40% din populaţia de vârstă activă în economiile G20 timp de decenii.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri