Fără cursuri de prim ajutor în școli, orice copil este victima unui accident, riscă să și moară. 95% dintre persoanele din România care intră în stop cardio respirator mor, pentru că majoritatea covârșitoare (80%) a celor din jur nu știu să acorde primul ajutor. Ascendia, companie care furnizează soluții de învățare digitală și InfoCons, organizaţie neguvernamentalã care apără drepturile consumatorilor, anunță lansarea unui curs online de prim-ajutor la care se pot înscrie profesorii din toată țara.

Cursul de Prim Ajutor are ca principal obiectiv să pregătească membrii instituțiilor de învățământ în a recunoaște o urgență și a acționa adecvat pentru a ameliora starea victimei. Cei înscriși la curs vor primi îndrumări detaliate referitoare la elementele fundamentale ale primului ajutor, inclusiv pașii corecți și acțiunile ce trebuie evitate pentru a nu înrăutăți situația victimei.

Programul de curs acoperă subiecte de mare importanță, cum ar fi obstrucția de cale aeriană, stopul cardio-respirator, folosirea unui defibrilator extern semi-automat, starea de inconștiență cu păstrarea respirației, în care intervenția în primele secunde este critică și poate face diferența dintre viață și moarte.

Acest curs este parte a angajamentului nostru de a susține comunitățile educaționale și de a contribui la creșterea siguranței în școli și în alte instituții de învățământ. Suntem convinși că o bună pregătire în domeniul primului ajutor poate face diferența în cazul unei situații de urgență. Considerăm că este vital ca personalul didactic și non-didactic să fie format și să intervină în caz de nevoie, contribuind astfel la siguranța și bunăstarea comunităților școlare.

Alex Mălureanu, CMO și cofondator Ascendia

Cursul va fi disponibil pe platforma CoffeeLMS, dezvoltată de Ascendia, la adresa formare.elearning.ro. Programul de curs este format din trei module e-learning care prezintă primul ajutor pentru adulți, copii și situații speciale.

Profesorii se pot înscrie în platformă până la data de 09 iulie 2023, completând formularul de înscriere disponibil la link-ul următor: https://formare.elearning.ro/register. Cursul se poate parcurge începând cu 10 iulie 2023 după logarea în platformă la adresa https://formare.elearning.ro/.

La finalul cursului, participanții vor fi capabili să asigure măsurile necesare pentru protecția lor, a victimei și a celor din jur. Vor fi în stare să evalueze corect starea victimei pentru a lua deciziile potrivite și vor fi capabili să verifice starea de conștiență și de respirație a victimei. Cel mai important, ei vor fi pregătiți să acorde primul ajutor în cazul stopului cardiac și al obstrucției de cale aeriană.

Cursurile sunt oferite în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Federația Națională Sindicală Ambulanța România, Asociația Societatea de Salvare București și Federația Națională a Părinților (FNP).

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri