80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Asta pentru că aceștia, în continuare, au dificultăți când trebuie să vorbească cu copiii lor despre presiunea anturajului, pubertate, violența în cupluri și alte subiecte din sfera educației sexuală, arată un sondaj realizat de Sexul vs Barza.

Asociația, în parteneriat cu Federația națională de părinți (FNP Edupart) și Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FePAL), organizează, gratuit, primul webinar pentru părinți despre educația sexuală a copiilor acestora.

Webinarul se va desfășura marți, 31 octombrie, de la ora 18.00, iar părinții interesați se pot înscrie aici unde își pot exprima în continuare opinia lor cu privire la educația sexuală.

Webinarul va include o prezentare a principalelor cinci teme pe care asociația le are în vedere pentru promovarea educației sexuale în școli (anatomie, contracepție, infecții cu transmitere sexuală, violența în cuplurile de adolescenți și egalitatea între fete și băieți), urmată de intervențiile celor doi reprezentanți ai principalelor federații de părinți din România - Iuliana Constantinescu din partea FNP - Edupart și Corina Atanasiu din partea FePAL - și o sesiune de Q&A la care vor putea să pună întrebări atât părinți, cât și jurnaliști.

80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Așa arată rezultatele unui sondaj online realizat de asociația Sexul vs Barza și distribuit de principalele federații de părinți la care au răspuns peste 200 de părinți, majoritatea arătându-se dornici să participe la webinarul introductiv despre educație sexuală. Alți 17% dintre părinți spun că nu sunt siguri, decizia lor fiind influențată de ce se va preda în școli, iar 3% spun că nu sunt de acord.

Ce spun părinții despre educația sexuală? Rezultatele sondajului Sexul vs Barza

Motivele pentru care părinții susțin, în proporție majoritară, ca ai lor copii să beneficieze de educație sexuală în școli sunt multiple. 87% dintre respondenți spun că educația sexuală este importantă pentru a preveni abuzurile sexuale, iar același procent consideră că acest tip de educație ar trebui să se facă în școală și pentru că acest spațiu este unul sigur pentru elevi. Următorul motiv invocat de părinți este prevenirea sarcinilor la minore - 79% dintre respondenți, respectiv prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală - 77% dintre respondenți. În același timp, 62% dintre părinții care au participat la sondaj susțin educația sexuală în școli și ca instrument de promovare a respectului și empatiei între elevi.

Dintre cei 20% de părinți care au spus că acordul lor pentru educația sexuală în școli „depinde de ce se predă de către profesor” sau că „nu sunt de acord”, peste jumătate sunt ezitanți pentru că n-au încredere în pregătirea cadrelor didactice. Din aceeași categorie, alți 10% se tem că ai lor copii se vor îndepărta de valorile morale/religioase ale familiei, iar un procent similar se teme de posibilitatea ca copilul lor să-și înceapă viața sexuală mai devreme.

Referitor la cum ar putea educatorii să diminueze temerile părinților cu privire la introducerea educației sexuale în școli, cei din urmă au răspuns în proporție de 41% că ar vrea să știe temele ce vor fi discutate cu copiii lor, iar 33% au spus că ar vrea să primească în prealabil materialele la care vor avea acces copiii acestora. Pe de altă parte, 15% dintre părinți spun că ar trebui să aloce ei înșiși mai mult timp pentru a înțelege ce este educația sexuală.

„Ultimele luni pentru echipa SEXUL vs BARZA au fost o etapă importantă de promovare în spațiul public a modului prin care ne dorim să mutăm munca din online în școli: și-anume dezvoltarea unei programe școlare-pilot de educație sexuală care să poată fi adaptată pentru Școala Altfel sau pentru orele de dirigenție, în baza căreia ne propunem să desfășurăm și un program de formare pentru profesori și consilierii școlari. Totodată, ne dorim să le oferim cadrelor didactice materiale realizate noi, tot gratuit, care să le facă mai ușor procesul de interacțiune și de învățare cu elevii. Acum, ne aflăm într-o altă etapă, de construire a unui dialog mai intens și constant cu părinții. Mulți dintre aceștia au temeri sau întrebări pe care putem să le înțelegem într-un context național, post-1989, în care nu a existat educație sexuală ori aceasta s-a făcut superficial - fără a se fi construit un spațiu empatic, unde copiii noștri să primească informații care să-i protejeze de sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală, violența sexuală și alte forme de abuzuri”, a declarat Adriana Radu, președinta asociației Sexul vs Barza.

La întrebarea „Care considerați că este cea mai mare provocare referitor la educația sexuală a adolescenților și copiilor în era digitală?”, părinții au răspuns după cum urmează:

  • Accesul facil la informații incorecte sau dăunătoare pe Internet (31%);
  • Pornografia accesibilă și reprezentarea eronată a relațiilor (22.50%);
  • Lipsa de discuții deschise în familie despre sexualitate (19.50%);
  • Presiunea anturajului (12%);
  • Accesul limitat la resurse educaționale de încredere (9.50%).

Referitor la temele despre care reprezintă o provocare în eventualitatea unei conversații cu copilul lor, părinții au răspuns după cum urmează:

  • 65% au numit “presiunea asupra copilului meu de a face anumite lucruri doar ca să fie acceptat de grupul de prieteni”;
  • 52% cum funcționează actul sexual și masturbarea;
  • 32% violența și abuzurile în cupluri;
  • 30% stereotipurile legate de fete și băieți;
  • 19% anatomia reproductivă;
  • 17% infecțiile cu transmitere sexuală;
  • 14% pubertate.

Aceste teme de discuție reprezintă o provocare pentru părinți și pentru că aceștia nu au avut parte de educație sexuală în copilărie sau în adolescență, mai atrage atenția Asociația SEXUL vs BARZA. Mai exact, 82% dintre părinții-respondenți spun că au avut acces doar în mică măsură sau deloc la astfel de informații.

„M-ar fi ajutat să am o discuție liberă cu mama mea despre ce înseamnă viață sexuală, însă acest subiect a fost mereu tabu. Și atunci ar fi fost de folos să fie predat în școli. Eu am colege care au născut la 17 ani, deși am trăit în mediul urban, am învățat la un liceu teoretic foarte renumit”, a declarat una dintre mamele care au răspuns la chestionar.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri