Bugetul Educaţiei va creşte cu 6 miliarde de lei în 2024 în baza celor convenite cu guvernanţii, bani care vor fi folosiţi pentru majorarea cu 20%, în două tranşe, a salariilor din sistemul de învăţământ, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de alţi lideri de sindicat din Educaţie, la discuţii cu premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de linie pe tema salarizării din învăţământ.

"În urma discuţiilor de astăzi s-a convenit ca bugetul Ministerului Educaţiei să crească în anul 2024 cu 6 miliarde de lei, ceea ce înseamnă, ne permite, să putem aborda problema măririi cu 20% a salariilor în anul 2024, în două tranşe, 1 ianuarie şi 1 iunie. Nu vă putem spune procentele, rămâne să calculăm în zilele următoare, să vedem ce rezultă, dar, cu siguranţă va fi un procent mai consistent în ianuarie. (...) Ţinta noastră ca, în final, salarizarea în învăţământ să ajungă la nivelul pe care ni-l dorim. Suntem în grafic acum, cu ceea ce se va întâmpla anul viitor şi în 2025 vom avea o creştere peste cea prognozată în timpul grevei ", a declarat Simion Hăncescu, luni, la plecarea de la negocierile purtate la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de linie pe tema salarizării din Educaţie.

El a precizat că, potrivit OUG 57/2023, mărirea la profesorii debutanţi trebuie să fie de 13%.

"Scrie negru pe alb. Suplimentar, venim cu mărire de, matematic, 7%, dar e posibil, repet, să fie alte procente. Practic, vă amintesc, în timpul grevei cerinţa noastră a fost de creştere cu 60% a salariilor. Avem o mărire de 30% de la 1 iunie faţă de 31 mai. Practic, cu cele 20 de procente ajungem la 50%. Se creează premisele să depăşim ceea ce am promis în timpul grevei şi anume la o creştere de 70% până în 2025. Suntem în grafic ", a declarat Hăncescu.

În acelaşi context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor "Spiru Haret", Marius Nistor, a explicat că grila de salarizare aferentă domeniului Educaţie va fi publică în momentul în care va apărea noua lege a salarizării din sistemul bugetar.

"Noi în momentul de faţă vorbim de o parte din ceea ce ar trebui să primim, în conformitate cu Ordonanţa 57. Vă readuc aminte, ceea ce v-am spus şi în perioada conflictului de muncă, declanşat în luna mai, faptul că Guvernul a spus tranşant că pe anul 2024 se vor aloca 6 miliarde de lei pentru creşterea salariilor în sistemul de învăţământ. În momentul de faţă vorbim de creşterea anvelopei şi lucrul acesta se va vedea foarte clar când va apărea proiectul de buget pe anul 2024, creşterea anvelopei pentru plata cu 6 miliarde. Trebuie să mai ţinem cont de nişte lucruri care nu au fost rezolvate prin ordonanţa 57, vorbim de creşterea indemnizaţiilor de conducere, a salariilor, pentru personalul cu funcţii de conducere, directori, directori adjuncţi, inspectori, secretare şefe, contabile şefe. Vor creşte salariile acestora, categoric, pentru că ei trebuie să aibă o creştere diferenţiată faţă de personalul de execuţie ", a declarat Nistor.

El a subliniat că în 2024 creşterea salarială din învăţământ este "chiar mai mult decât ce am discutat iniţial".

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", a declarat că în anvelopa salarială de 6 miliarde de lei convenită cu guvernanţii intră şi învăţământul superior.

" Se va aplica acceaşi procedură, le vom lucra începând de mâine dimineaţă aceste grile, le vom lucra cu Ministerul Educaţiei. Va fi o creştere de 20 de procente în medie, vreau să reţineţi acest aspect, pentru că în vară s-au dat sume constante la toată lumea. S-a dat 1.300 de lei la bază şi, practic, acum, unii vor lua mai mult decât 13%, într-o primă etapă sau mai puţin de 13% sau per ansamblul anului mai mult de 20% sau mai puţin de 20%, potrivit salariului din acea grilă la care ne-am raportat noi, pe care am înaintat-o în iunie anul acesta”, a spus Hadăr.

„Grila am făcut-o noi cu Ministerul Educaţiei, ne-am raportat la ea, dar farmacie perfectă nu are cum să iasă din aceste creşteri salariale, pentru că, aşa cum v-am spus, dând o sumă constantă, nu vom avea un procentaj constant, acelaşi, unic de creştere la toată lumea. (...) Nu vor fi diferenţe spectaculoase între salariaţii din Educaţie. Eu sper să fie lumea mulţumită şi în 'Alma Mater', pentru că totuşi, 20 de procente, e drept, de la mijlocul verii, va fi pentru mulţi mulţumitor ", a precizat acesta.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri