Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că evaluarea digitalizată nu influenţează nici tipurile de subiecte, nici baremul, nici timpul de lucru al copiilor, precizând că singura diferenţă este că lucrarea va fi secretizată automat, în momentul în care este scanată, în prezenţa elevilor.

"Evaluarea digitalizată nu influenţează nici tipurile de subiecte, nici baremul, nici timpul de lucru al copiilor - sunt cele cu care ei sunt deja familiarizaţi. Singura diferenţă, pentru elevi, este că lucrarea nu va mai fi secretizată de ei sau de profesorii asistenţi prin lipirea etichetelor, pentru că va fi secretizată automat, în momentul în care este scanată, în prezenţa elevilor", a scris Deca.

Ea a amintit că a anunţat vara trecută că evaluarea digitalizată va fi generalizată.

"Ştiu că schimbarea poate fi privită cu reticenţă, însă pilotarea evaluării digitalizate doi ani consecutivi, apoi extinderea ei la bacalaureatul din toamna anului trecut pentru toţi candidaţii ne-au arătat că această schimbare înseamnă, în mod evident, un progres - unul de care avem nevoie", a precizat ministrul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a publicat cele mai importante beneficii ale acestui proces, precum şi cele mai frecvente întrebări şi răspunsurile lor.

Elevii de clasa a VIII-a vor susţine, luni, proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Marţi, aceştia vor susţine proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor participa, miercuri, la proba de Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie. Lucrările vor fi evaluate digitalizat.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri