Banca Naţională a României a obţinut anul trecut un profit de 1,08 miliarde de lei, în scădere cu 46% comparativ cu cel înregistrat în 2021, conform Raportului anual al băncii.

"Rezultatul financiar realizat la 31 decembrie 2022 a fost profit în sumă de 1,082 miliarde de lei, cu 46% (-933,110 milioane lei) mai mic faţă de cel înregistrat în anul anterior (2,015 miliarde de lei), ca urmare, în principal, a următoarelor evoluţii: obţinerea unui profit operaţional în sumă de 5,004 miliarde lei, cu 102% (+2,522 miliarde de lei) peste profitul operaţional al anului anterior (2,482 miliarde de lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluarea titlurilor denominate în valută în sumă de 3,333 miliarde de lei, de 7 ori (+2,872 miliarde de lei) peste nivelul cheltuielilor consemnat la 31 decembrie 2021 (461,124 milioane de lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluarea activelor nete în valută în sumă de 588,643 milioane de lei, la 31 decembrie 2021 nefiind înregistrate asemenea costuri", se spune în document.

În ceea ce priveşte repartizarea profitului corespunzător exerciţiului financiar 2022, conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, principala destinaţie a constituit-o cota de 80% din veniturile nete ale băncii datorată bugetului de stat, în valoare de 865,875 milioane de lei.

De asemenea, suma de 129,726 milioane de lei a fost repartizată pentru majorarea rezervelor statutare ale băncii (reprezentând 60% din profitul rămas după deducerea cotei de 80% din veniturile nete destinate bugetului de stat).

Profitul rămas în sumă de 86,484 milioane de lei urmează a fi repartizat în anul 2023 conform prevederilor legale.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri