Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 512,7 milioane de euro de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Astfel, MF a atras 383,4 milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 12 de luni, la un randament mediu de 4,18% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris 485,9 milioane de euro, conform Agerpres.ro.

De asemenea, ministerul a atras 129,3 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, cu o maturitate reziduală la 24 luni, la un randament mediu de 4,50% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 100 milioane euro, iar băncile au subscris 179,3 milioane euro.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 675 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,675 miliarde de lei, este cu 920 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 6,595 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Sursa foto: Facebook/ Marcel Boloș

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri