Angajații Alpha Bank, prin intermediul Sindicatul Vocea Noastră, cer salarii compensatorii în cazul concedierilor, în contextul în care banca va fi preluată de Unicredit Bank. Luminița Gabriela Tudosie, președintele sindicatului, spune că prin declanșarea conflictului colectiv de muncă* vor să ofere protecție tuturor angajaților după încheierea fuziunii cu Unicredit. În momentul de față, angajații protejați de restructurări sunt doar cei cu peste 20 de ani experiență în bancă, care primesc 8 salarii compensatorii, aceștia reprezentând doar 100 dintre cei 2.071 de angajați.

„Nodul gordian al acestor negocieri o reprezintă salariile compensatorii. Am reușit foarte greu să ajungem la un nivel de 8 salarii compensatorii, dar acestea sunt valabile doar pentru cei cu experiență de peste 20 de ani, care reprezintă doar 100 de angajați - din totalul de 2.071. Structura de pondere de vechime este foarte mică pentru cei cu 8 salarii, jumătate din bancă având până în 5 ani vechime”, a declarat pentru wall-street.ro Luminița Gabriela Tudosie.

* Conflictul colectiv de muncă este intervine între angajați și angajatori și are ca scop negocierea privind contractele ori acordurile colective de muncă.

Revendicările Sindicatului în schema salariilor compensatorii:

  • 1 salariu de bază lunar brut pentru o vechime în Bancă mai mică de 1 an;
  • 2 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 1 – 3 ani;
  • 4 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 3 ani și 5 ani;
  • 5 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 6 ani;
  • 6 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 7 ani;
  • 7 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 8 ani;
  • 8 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 9 ani;
  • 9 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 10 ani și 15 ani;
  • 10 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de peste 15 ani.

S-a cerut o plafonarea salariilor compensatorii: directorii ar trebui să primească maxim 28.000 de euro, dar Alpha Bank a ignorat această propunere la ITM

Pentru a încerca să echilibreze inechitățile salariale, Sindicatul Vocea Noastră a cerut o plafonare a salariilor compensatorii la suma de 140.000 lei net. Prin această propunere s-a dorit rezolvarea unor inechități de principiul: din 8 salarii compensatorii, un director de bancă și-ar putea lua apartament nou, iar o femeie de serviciu ar avea probabil bani soar să acopere doar 2-3 rate.

„Noi (n.red: Sindicatul Vocea Noastră) dorim să ne ajutăm salariații tocmai în această piață dominată de digitalizare și fuziuni. Salariații noștri nu pot fi protejați decât prin aceste salarii compensatorii. Mai mult de atât, am venit și cu o plafonare a acestor salarii. Este o sumă considerabilă, 140.000 lei net este echivalentul la 28.000 euro și atunci este suficient (n.red: pentru cei cu salarii mari). Am vrut să luăm de la cei care au luat foarte mulți bani și să dăm și celor cu venituri mai mici”, a declarat Luminița Gabriela Tudosie pentru wall-street.ro.

Conform Luminiței Tudose, propunerea aceasta a fost „băgată sub preș” de către Alpha Bank.

Jumătate din bancă va obține doar două sau trei salarii compensatorii. Vorbim de o piață în fuziune, în care nu te poți recalifica atât de ușor.

Luminița Gabriela Tudosie, președintele Sindicatului Vocea Noastră

Alpha Bank număra, la finalul lui 2023, 2.071 de angajați. Din aceștia, doar 100 au peste 20 de ani experiență, adică, doar aceștia ar primii 8 salarii compensatorii în caz de concediere. Președintele Sindicatului trage un semnal de alarmă că există nevoie de o protecție pentru toți angajații din banking, mai ales în contextul în care se fac restructurări în urma fuziunilor și a digitalizării.

„Ne dorim să fim respectați ca parteneri de dialog social. Nu simțim respect fiindcă nu suntem consultați. Alpha Bank nu are CCM (contract colectiv de muncă), chiar dacă e de 30 de ani pe piața din România - acesta trebuia să existe în absența unui sindicat. Vorbim de o piață în fuziune, în care nu te poți recalifica atât de ușor. Pentru noi salariile compensatorii sunt esențiale”, explică președintele Sindicatului Vocea Noastră.

Totodată, Sindicatul Vocea Noastră a cerut indexarea la inflație a salariilor brute, prin următoarea schema:

  • Pentru cei cu salarii mai mici am cerut până în 10.000 lei brut - o indexare de 10%
  • Pentru cei cu salarii brute între 10.001 și 20.000 brut - 8%
  • Pentru salariile care depășesc 20.000 de lei brut - 5%

„Am inițiat negocierile în 20 decembrie 2023, în 8 ședințe, dar părțile nu au ajuns de acord cu cele două puncte esențiale: majoritatea pentru cea de-a doua categorie de salariați și salarii compensatorii. Noi am împărțit majorarea cu indicele de inflație pe 2023, în funcție de salariile brute din bancă. Angajatorul dorește să ofere doar 6,6% pentru cea de-a doua categorie, noi am solicitat 8%”, adaugă președintele de sindicat.

Ce fac celelalte bănci puse la vânzare? OTP oferă 4 salarii compensatorii angajaților cu până la 5 ani experiență

Anul trecut, marile instituții financiare au făcut mai multe anunțuri care vor schimba peisajul pieței bancare românești. Trei tranzacții importante vor schimba poziția instituțiilor financiare în clasamentul bancar: fuziunea Unicredit - Alpha Bank, cumpararea OTP Bank de către Banca Transilvania și preluarea First Bank de către IntesaSanpaolo.

Conform Luminiței Gabriela Tudose, în cazul OTP Bank, salariații care au mai puțin de 5 ani experiență, primesc 5 salarii compensatorii în caz de concediere. Totodată, băncile BCR, BRD, Raiffeisen Bank și CEC Bank primesc până la 12 salarii compensatorii.

Preluarea Alpha Bank de Unicredit Bank: angajații au fost asigurați că vor fi preluați de banca controlată de italieni

Alpha Services and Holdings, deținător al Alpha Bank și UniCredit au agreat principalele condiții financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank și Alpha Bank România, au anunțat instituțiile financiare la finalul anului trecut. Se anticipează ca tranzacția va fi finalizată in 2024, o fuziune care va duce la consolidarea activelor Unicredit Bank și intrarea instituției pe podiumul bancar românesc pe poziția a treia.

Întrebată dacă angajații Alpha Bank au fost informați ce se va întâmpla cu ei după încheierea fuziunii cu Unicredit, președintele sindicatului a răspuns:

„Am fost asigurați că nu vom avea probleme în păstrarea locurilor de muncă în UnicreditCredit. Totuși, comunicarea a fost proastă după ce s-a anunțat tranzacția. Ni s-a spus că se va finaliza în 2025, dar nu am primit mai multe detalii”, spune Luminița Gabriela Tudose.

Sursa foto: Alpha Bank

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri