Leul a inchis sedinta in usoara apreciere, pana la 3,83 lei/euro, in urma unor inchideri de pozitii ale jucatorilor, dupa o depreciere a leului de aproape zece bani, pana la 3,85 lei/euro, pe fondul aversiunii la risc a investitorilor, ce s-a manifestat la nivelul intregii regiuni.

"Leul s-a mai apreciat pe finalul sedintei, in urma unor inchideri de pozitii. In zilele urmatoare, depinde de ce se va intampla si pe plan international, de sentimentul investitorilor, aversiunea la risc depreciind si azi leul. In plus, exista si presiunea dobanzilor (de pe piata monetara, n.r.), care se mentin la un nivel scazut", a spus Cirpian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania.

Leul a inceput sa piarda teren inca inainte de deschiderea sedintei pe piata locala, de la 3,76 la 3,79 lei/euro, pentru ca apoi sa se deprecieze pana la 3,8530 lei/euro. Dupa ora 14:00, moneda nationala a inceput sa castige din terenul pierdut, pana la 3,83 lei/euro, iar, la ora 16:50, iar bancile cumparau un euro cu 3,8270 lei si il vindeau cu 3,8370 lei.

In regiune, monedele au avut o evolutie similara. Dupa o depreciere de la 3,76 la 3,87 unitati/euro, moneda poloneza a castigat teren pana la 3,8285 zloti/euro. Forintul a pierdut teren in prima faza de la 268 la 272 unitati/euro, pentru ca apoi sa se aprecieze pana la 270,4 forinti/euro.

Leul s-a depreciat cu aproape 9 bani (2,32%), pana la un curs de referinta neatins din 8 octombrie, de 3,8391 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR arata o depreciere a leului cu aproape 9 bani (2,96%), pana la 3,0447 lei/dolar, de la 2,9570 lei/dolar, cat era ieri.

Pe pietele internationale, moneda americana a fluctuat puternic in intervalul 1,2580 si 1,2660 unitati/euro, pentru ca ulterior sa intre pe o tendinta clara de depreciere, pana la 1,2686 dolari/euro. La ora 16:50, dolarul recuperase o parte din terenul pierdut, euro fiind cotat la 1,2661 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,79% pe an, sub cel din sedinta anterioara, de 10,49% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 10,68% de la 11,71% pe an, cat era ieri.

Pe piata interbancara, dobanzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) au coborat fata de sedintele anterioare, la 8-10% pe an, sub dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri