Disputele dintre banci si clientii nemultumiti au luat amploare in vara anului trecut, insa, in prezent, s-au transformat in „razboaie” intre avocati si institutiile de credit. Cele mai multe grupuri de clienti nemultumiti sunt reprezentante de avocatul Gheorghe Piperea de la casa de avocatura Piperea si Asociatii, iar bancile ce au fost chemate in instanta in cadrul unor procese colective sunt BCR si Volksbank.
Casa de avocatura Piperea si Asociatii reprezinta grupurile de clienti nemultumiti de clauzele din contractele de credit semnate cu BCR, cea mai mare banca din sistem. Gheorghe Piperea, avocatul ce reprezinta clientii in instanta, anunta in octombrie 2010 ca au fost depuse actele la Tribunalul Bucuresti pentru declansarea primului proces colectiv impotriva BCR.

Tribunalul a stabilit ca primul termen pentru procesul impotriva BCR sa fie pe data de 24 octombrie 2011, mai exact cu un an mai tarziu. Ulterior, clientii si avocati au solicitat suspendarea platii ratelor la credite pana la judecarea procesului, dar Tribunalul a respins cererea clientilor BCR.

Clientii BCR au decis sa mearga in instanta pentru a reclama clauzele bancii privind modificarea dobanzii, dar si perceperea comisionului de risc. Casa de avocatura Piperea si Asociatii a transmis saptamana aceasta o informare de presa in care sustine ca BCR recunoaste ca are clauze abuzive in contracte.

„BCR a depus si o cerere reconventionala prin care solicita instantei de judecata adaptarea contractelor de credit ce fac obiectul litigiului in sensul stabilirii ratei dobanzii ca fiind formata din valoarea indicelui de referinta aferent valutei in care a fost incheiat contractul de credit (Euribor/Robor) plus marja formata din valoarea diferentei dintre DRV (dobanda de referinta variabila interna a BCR) si indicele de referinta la 6 luni (Euribor/Robor) plus marja fixa din contractul initial”, se arata in comunicatul transmis de avocatii de la Piperea si Asociatii.

Ei sustin ca, prin aceasta argumentatie, BCR recunoaste ca DRV nu este un indice independent si accesibil consumatorilor, spre deosebire de Euribor sau Robor.

„Practic BCR recunoaste justetea sustinerilor noastre referitoare la cea mai importanta clauza abuziva contestata in proces, si anume ca dobanda variabila este calculata in mod netrasparent. (...) De fapt, cererea reconventionala recunoaste – indirect dar indubitabil – ca dobanda de referinta variabila a BCR din contractele incheiate cu clientii este calculata pe banza unui criteriu dependent total de vointa BCR”, afirma avocatii.

In replica, reprezentantii BCR sustin ca avocatii de la Piperea si Asociatii fac o confuzie grava cu privire la natura actului depus de banca in instanta.

„Referitor la sustinerile SCA Piperea si Asociatii privind recunoasterea de catre BCR a temeiniciei cererii de chemare in judecata, acestia fie cu rea credinta fie, foarte probabil, datorita neintelegerii problematicii legale si financiare, fac o confuzie grava cu privire la natura actului depus de catre BCR in instanta”, afirma reprezentantii BCR.

BCR sustine ca in mod gresit se catalogheaza apararea bancii ca reprezentand o confirmare a sustinerilor clientilor nemultumiti.

„Ne exprimam ferm convingerea – confirmata de hotarari irevocabile pronuntate de instantele de judecata – ca documentele contractuale incheiate intre BCR si clientii sai au respectat prevederile legale in vigoare la momentul respectiv, tactica procedurala adoptata de BCR nefacand altceva decat sa sublinieze netemeinicia sustinerilor reclamantilor privind modul de calcul al dobanzii”, explica oficialii BCR.

Mai mult, BCR considera ca avocatii de la Piperea si Asociatii se folosesc de strategia de a transmite numeroase comunicate de presa pentru a incerca sa-si legitimeze demersurile in public in conditiile in care nu pot convinge cu argumente legale instantele de judecata.

Casa de avocatura Piperea si Asociatii a mai transmis in aceasta saptamana o informare, prin care precizeaza ca au invocat nulitatea contractului de asistenta juridica incheiat de BCR cu avocatii sai - Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen - motivand ca banca nu poate externaliza o activitate de o asemenea importanta fara aprobarea Bancii Nationale a Romaniei.

Oficialii BCR au replicat ca Regulamentul BNR 18/2009, cu modificarile ulterioare, nu considera serviciile legale ca fiind activitate semnificativa, neintrand, deci, sub incidenta procedurilor de notificare invocate de Piperea si Asociatii.

„Din pacate, frustrarea produsa probabil de faptul ca instantele de judecata nu dau castig de cauza cazurilor sustinute de Piperea si Asociatii ii determina sa incerce sa obtina o judecata prin mass media a spetelor pentru a pune presiune in mod artificial asupra judecatorilor care examineaza cauzele. Desi motivul comercial care sta in spatele initiativelor Piperea si Asociatii pare evident, ne manifestam totusi convingerea ca deontologia profesionala isi va spune cuvantul in cele din urma, iar avocatii vor reusi sa sfatuiasca clientii in cel mai bun interes al acestora”, se arata in lamurirea oferita de BCR.

Ulterior, BNR a precizat, la solicitarea Mediafax, ca bancile nu trebuie sa notifice banca centrala cu privire la contractele punctuale de asistenta juridica incheiate cu casele de avocatura, obligativitate care poate aparea doar in cazul unor contracte-cadru de reprezentare permanenta.

Conflictul dintre cea mai mare banca de pe piata si casa de avocatura este, spre nefericirea clientilor, departe de final, iar costul acestei dispute se va vedea atat in bilantul institutiei de credit, cat si in buzunarul clientilor.

Clientii nemultumiti ai bancilor reprezentati de avocatul Gheorghe Piperea au platit, in medie, 70 de euro pentru declansarea unui proces colectiv. Casa de avocatura reprezentata de Gheorghe Piperea a incasat intre 182.000 si 210.000 de euro pentru cele cinci procese colective declansate impotriva BCR si Volksbank.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri