Moody's a retrogradat miercuri ratingul Nokia cu doua trepte, la nivelul "Baa2", iar perspectiva este negativa, din cauza incertitudinilor legate de perspectivele companiei, avand in vedere tranzitia prin care trece portofoliul de produse al producatorului finlandez de telefoane.
Un purtator de cuvant al Nokia a declarat ca masura Moody's nu va avea un impact material asupra costurilor actuale de finantare ale companiei, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

Fitch si S&P au retrogradat ratingurile Nokia luna trecuta.

Nokia a raportat saptamana trecuta pierderi nete pentru trimestrul incheiat in iunie si a pierdut pozitia de lider pe piata mondiala a aparatelor smartphone in favoarea Apple.

In ultimii ani, Nokia nu a reusit sa produca telefoane la fel de atractive ca cele ale Apple sau cele dotate cu software-ul Android furnizat de Google.

"Perspectivele Nokia in privinta unor indicatori precum vanzarile de telefoane mobile sau preturile medii de vanzare sunt foarte neclarare, din cauza tranzitiei prin care trece portofoliul de produse", se arata intr-un comunicat al Moody’s.

Agentia noteaza totusi ca lichiditatile Nokia s-au mentinut solide, ca si structura capitalului, astfel incat compania va avea capacitatea sa acopere costurile legate de procesul de tranzitie.

Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume dupa volumul vanzarilor, a inregistrat o pierdere neta de 492 milioane euro in trimestrul al doilea, insa profitul operational al activitatilor de baza a depasit toate estimarile.

Nokia a vandut 16,7 milioane de smartphone-uri in perioada analizata, pierzand prima pozitie in topul producatorilor de telefoane "inteligente" in favoarea Apple, care a vandut in acelasi interval 20,3 milioane de iPhone-uri.

Nokia detine o fabrica de telefoane mobile si in Romania, la Jucu, judetul Cluj.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri