Bucureștiul și Arena Națională vor fi gazdele ediției de anul acesta a turneului The International 10, o competiție la care vor participa cele mai bune echipe de Dota 2 din ultimul an. Competiția va avea premii totale de peste 40 milioane de dolari în acest an, cea mai mare valoare din istoria turnelor de sporturi electronice și peste competiții sportive tradiționale mult mai bine cunoscute, precum turneul de tenis de la Roland Garros.

Dota 2 este un joc de tip MOBA (Multiplayer online battle arena) în care 10 competitori împărțiți în doua echipe trebuie să distrugă baza adversarilor. Dota 2 a fost lansat oficial în 2013 de către Valve, una dintre cele mai mari companii de gaming din lume, proprietarul Steam – cea mai mare platforma de vânzare de jocuri din lume. Din cauza complexității sale, Dota 2 este mai puțin popular decât principalul său competitor – League of Legends.

Dota 2 Lina Cosplay

”Ne bucurăm să anunțăm că The International 10 - Dota 2 Championships va avea loc în octombrie anul acesta în București, România, iar bătălia epică pentru trofeul final va avea aloc pe cel mai mare stadion din țară – Arena Națională”, se menționează într-o postare oficială făcută de către dezvoltatorii Dota 2.

Meciurile din faza grupelor a turneului vor avea loc între 7 și 10 octombrie, în vreme ce meciurile din faza finală vor avea loc începând cu 12 octombrie. Finala va avea loc pe 17 octombrie.

Valve nu dat încă informații cu privire la vânzările de bilete, informații suplimentare urmând să fie anunțate în curând.

Turneul The International 2021 a fost inițial programat să aibă loc în Suedia anul acesta, însă, cu o decizie total surprinzătoare pentru întreaga comunitate Dota 2, țara cunoscută până de curând pentru popularitatea sporturilor electronice, a refuzat să sprijine organizatorii turneului.

În aceste condiții, Valve a căutat o variantă de rezervă pe continentul european, România fiind în final soluția. Bucureștiul a mai organizat turnee importante de Dota 2, însă niciodata un eveniment de amploarea The International.

Sursa foto: Shutterstock, drei_vier

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri