Conceptul de smart office a apărut odată cu avântul pe care și l-au luat tehnologiile smart, care au ajuns să fie prezente în majoritatea domeniilor de activitate. Conceptul se bazează pe îmbinarea tehnologiilor moderne cu designul, astfel încât să fie oferite cele mai bune locuri de muncă angajaților.

În materialul de față, ne vom ocupa de partea de tehnologie și-ți vom prezenta câteva echipamente smart care nu trebuie să lipsească dintr-un astfel de birou.

Sistem de climatizare inteligent

În birourile în care lucrează mai mulți angajați, setarea temperaturii optime din încăpere poate fi o problemă dificil de rezolvat, indiferent de anotimp. Asta pentru că fiecare percepe temperatura în felul său, iar o valoare pe care unii o consideră normală, pentru alții poate fi prea ridicată sau prea redusă. Soluția vine din partea unui sistem de climatizare inteligent, capabil să furnizeze temperaturi diferite în mai multe zone din același spațiu de birouri. De asemenea, dispozitivul memorează modul în care este utilizat termostatul și creează un program personalizat, furnizând temperaturile optime la diferite momente din zi.

Sistem de iluminat cu reglarea intensității

Lumina este un factor important pentru angajații care lucrează în birouri, fiindcă poate influența în mod direct productivitatea acestora. Ideal ar fi ca angajații să beneficieze de cât mai multă lumină naturală, însă acest lucru nu este posibil 24 de ore din 24.
Iluminatul artificial trebuie să se apropie cât mai mult de cel natural, iar un sistem inteligent permite controlul intensității luminii, în funcție de necesități. Acest control se realizează simplu, prin intermediul unei aplicații mobile; în acest mod se asigură în permanență condiții optime de iluminare pentru fiecare birou.

Sistem antiefracție cu mai multe niveluri de securitate

Siguranța este un alt aspect tratat cu seriozitate de adepții conceptului smart office, de aceea, măsurile luate în acest sens apelează tot la cele mai noi tehnologii. Sistemele de alarmă antiefracție folosite de birourile smart au mai multe niveluri de securitate, care pot fi setate în funcție de zonele pe care trebuie să le protejeze. Astfel, sistemul poate fi setat ținând cont de nivelul de risc la efracție și de bunurile sau documentele păstrate în anumite spații care au nevoie de un grad de protecție mai ridicat.

Sistemele antiefracție de la Defence Shop corespund acestor cerințe, incluzând și alte opțiuni care le recomandă pentru a proteja în mod eficient spațiile smart office.

Sistem de supraveghere video

Monitorizarea permanentă a spațiilor de lucru, a coridoarelor și a zonei exterioare clădirilor de birouri este la fel de importantă din punct de vedere al securității. În acest sens, un sistem de supraveghere video este cel mai potrivit pentru o astfel de misiune, având capacitatea de a ține sub control tot ce se întâmplă în interiorul și exteriorul clădirii.

Imaginile din zone diferite pot fi urmărite în timp real de personalul de securitate, prin intermediul unuia sau mai multor monitoare. De asemenea, acestea sunt stocate pe un hard disk pentru a putea fi vizionate ulterior, în cazul în care sunt semnalate incidente de securitate. Nu în ultimul rând, un sistem de supraveghere smart permite vizualizarea imaginilor de la distanță, prin intermediul unui smartphone, al unei tablete sau de pe laptop.

Sistem de control al accesului

Într-o clădire cu zeci sau sute de birouri, accesul trebuie să se facă în mod controlat, pentru că nu poți lăsa pe oricine să intre și să iasă după dorește. O soluție smart pentru controlul accesului este un sistem bazat pe comunicare video între cei care doresc să intre în clădire și cei la care vor să ajungă. Bineînțeles că angajații care lucrează în birouri pot trece de sistemul de control cu ajutorul unor carduri de acces, eliberate de angajator.

Acestea sunt principalele echipamente care trebuie să se găsească în dotarea oricărui birou unde se pune accent pe confortul și siguranța angajaților.



Sursa foto: https://unsplash.com/photos/vbxyFxlgpjM

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri