Una dintre metodele de promovare ale business-urilor, fie că vorbim de retaileri online sau retaileri tradiționali, este e-mailul. Prezent la European Digital Commerce, powered by VTEX, Andrei Georgescu, Managing Partner White Image, a vorbit despre tehnologia care poate ajuta brandurile să aibă un conținut mai interactiv în campaniile lor de e-mail marketing și o serie de aspecte importante care contribuie la o rată mai mare de conversie.

În unele cazuri, oamenii de marketing se concentrează prea mult pe conținutul e-mail-ului și prea puțin pe un aspect crucial ce ține de reușita campaniilor de marketing.

”Oricât de frumos ar fi un e-mail, nu are rezultate dacă baza de date către care este trimis nu este în regulă. Pe ea trebuie să se concentreze în primul rând, iar adunarea de date trebuie să fie un proces în continuă dezvoltare. De asemenea, nu trebuie să ai o bază de date foarte mare, ci una calitativă”, precizează Andrei Georgescu, Managing Partner White Image, agenție de e-mail marketing cu o experiență de aproximativ 20 de ani.

În ceea ce privește abordările prin care business-urile își pot crește baza de date, Georgescu recomandă îndreptarea atenției și către canalele offline.

”Atunci când ne gândim la baze de date de e-mail marketing, ne gândim de cele mai multe ori la cum să îți optimizezi site-ul pentru a capta adresele prin intermediul lui. Dar și offline-ul poate fi un canal de captare a adreselor de e-mail. Poți avea un afiș la raft prin care anunți clientul că primește un discount dacă se abonează la newsletter-ul tău”, explică Andrei Georgescu în panelul „Digitalisation - It’s happening, now what’s next?”, din cadrul evenimentului European Digital Commerce, powered by VTEX.

Inovația care schimbă zona de e-mail marketing: ce este AMP

Georgescu precizează că AMP este o tehnologie care îmbunătățește interacțiunea brandurilor cu consumatorii atunci când vine vorba de campanii de e-mail marketing. O tehnologie despre care Antony Malone, Senior Product Owner Direct Marketing Booking.com a spus că este „cea mai mare schimbare care s-a întâmplat e-mailului de la inventarea lui”.

”Prin intermediul tehnologiei AMP poți trimite e-mail-uri care să îi ofere utilizatorului aceeași experiență pe care o are în momentul în care este pe site. Poate cumpăra direct din e-mail, fără să se mai ducă pe site”, explică Georgescu.

White Image este unul dintre furnizorii locali ai tehnologiei, Georgescu precizând că fiecare brand care dorește să o implementeze, trebuie aprobat înainte de cei de la Gmail, din motive de securitate.

„Odată ce folosești această tehnologie poți să oferi mai multe experiențe consumatorului, poți crea sondaje în e-mail, poți avea o prezentare mai bună a produselor etc.”, adaugă Andrei Georgescu.

Evenimentul European Digital Commerce - Fuel for Growth, powered by VTEX, e suținut de către Twispay, ca Silver Partner, Innoship, White Image și Edrone ca Bronze Partners, și are în categoria „Supported by” companiile Autonom și Maison Dadoo.

Pentru a înțelege mai bine tehnologia, puteți urmări prezentarea susținută mai jos de către Aakash Sahney, product manager Gmail în cadrul Google, despre AMP.

Sursa foto: Udrescu Ovidiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri