Jumătate dintre utilizatorii de Internet accesează ChatGPT, iar şase din zece persoane (59%) interacţionează cu un asistent virtual în scop de solicitare de informaţii pe diverse teme sau subiecte, relevă un studiu de specialitate, conform Agerpres.

"Un aspect esenţial al Inteligenţei Artificiale este reprezentat de asistenţii virtuali. Aceşti asistenţi virtuali sunt aplicaţii software care pot interacţiona cu utilizatorii umani şi oferi asistenţă în diverse sarcini şi activităţi. Aceştia pot fi prezenţi pe dispozitive mobile şi nu numai. Asistenţii virtuali pot răspunde la întrebări, efectua sarcini, oferi informaţii personalizate şi chiar simula o conversaţie umană", subliniază realizatorii cercetării, specialiştii români de la Cult Research.

Potrivit sursei citate, aproape toţi respondenţii (98%) susţin că sunt familiarizaţi cu termenul de "inteligenţă artificială", iar dintre aceştia cei mai mulţi asimilează acest termen cu roboţii, ChatGPT, tehnologie şi computer.

Din totalul celor chestionaţi care au declarat că au interacţionat cu un asistent virtual, cei mai mulţi (59%) îl folosesc în scop de solicitare de informaţii pe diverse teme sau subiecte. În acelaşi timp, aproape o treime (28%) susţine ca nu au interacţionat niciodată cu un asistent virtual.

Datele centralizate în studiu arată că ChatGPT este utilizat de către jumătate dintre respondenţi, majoritatea fiind femei, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani. Cei care utilizează cel mai puţin acest program sunt majoritar tot femei, din grupa de vârstă 40-55 de ani.

Studiul s-a desfăşurat online, prin intermediul CultIO, care oferă acces la un panel de peste 40.000 respondenţi. Eşantionul a fost format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, din mediul urban, cu acces la Internet.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri