Majoritatea angajatorilor (86%) şi a angajaţilor (93%) sunt de acord că este necesară o revizuire a modului în care este perceput şi gestionat locul de muncă, iar peste jumătate dintre salariaţi cred că nu au parte de suficiente oportunităţi de dezvoltare şi sunt nemulţumiţi de salariul pe care îl primesc, reiese din rezultatele unui sondaj publicat recent, consemnează Agerpres.

Potrivit sursei citate, când vine vorba despre provocările pe care le au la locul de muncă, peste jumătate dintre angajaţii intervievaţi cred că nu au parte de suficiente oportunităţi de dezvoltare şi sunt nemulţumiţi de salariul pe care îl primesc.

În acelaşi timp, aproape 48% din totalul salariaţilor care au răspuns la studiu cred că au prea multe sarcini de care se ocupă şi peste 38% sunt nemulţumiţi de pachetul de beneficii extra-salariale pe care îl primesc.

"Cardul de masă, abonamentul medical privat, munca remote, programul flexibil şi cardul cadou sunt printre cele mai acordate extra-beneficii intervievaţilor. Însă, rezultatele aceluiaşi studiu arată că angajaţii şi-ar dori şi alte beneficii, printre acestea fiind: tichetele de vacanţă, al 13-lea salariu, asigurare de sănătate extinsă, teambuilding-uri, primă pentru performanţă, decontarea cheltuielilor de transport, abonament la bibliotecă, cursuri de dezvoltare profesională sau plata grădiniţei copilului", se menţionează în studiu.

Comparând percepţiile angajatorilor cu cele ale angajaţilor, studiul prezintă diferenţe semnificative în privinţa modului în care este perceput mediul de lucru. 41% dintre angajatori spun că în compania lor, oamenii simt că accentul este pus pe starea lor de bine, însă la polul opus, cu acelaşi procentaj de 41% se află angajaţii care nu simt acest lucru.

Întrebaţi despre ce cred că ar trebui schimbat pentru a redefini munca, printre răspunsurile angajaţilor s-au regăsit: nevoia de mai mult respect din partea angajatorului, creşterea beneficiilor extrasalariale şi a pachetului salarial, transparenţa în proiecte şi obiective, precum şi nevoia de libertate în alegerea beneficiilor şi a mediului de lucru.

Up România face parte din Grupul Up şi deserveşte peste 25.000 de clienti şi mai mult de 800.000 de beneficiari.

Lansată în nul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi, începând cu anul 2012, face parte din Grupul Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri