Numarul companiilor germane care cer falimentul a crescut in martie, un posibil semn al extinderii crizei datoriilor suverane din zona euro in cea mai mare economie a uniunii monetare, potrivit Wall Street Journal, preluat de Mediafax.

Numarul falimentelor a urcat cu 1,7% in martie, fata de aceeasi luna a anului trecut, la 2.809, potrivit Biroului Federal de Statistica.

In primul trimestru, insa, numarul afacerilor care au intrat in insolventa a scazut, cu 0,6%, la 7.483. Companiile cel mai puternic afectate de faliment au fost in martie cele concentrate pe piata interna, in urma declinului cererii de consum.

Domeniile cu cele mai multe falimente includ comertul cu autovehicule, consultanta pentru companii, PR, publicitate si cercetare de piata, planificare pentru constructii, servicii de sanatate, arta si divertisment.

Perspectivele economiei Germaniei, cea mai mare din Europa, sunt urmarite cu atentie, noteaza Wall Street Journal. Germania a salvat zona euro de la recesiune in primul trimestru, cu o crestere peste asteptarile analistilor.

In randul populatiei, numarul falimentelor a coborat cu 5,8% fata de martie 2011, la 9.018, si cu 2,8% in primele trei luni, la 25.426.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Economista bulgara Kristalina Georgieva, desemnata candidata UE la FMI