Accelerarea ritmului de extindere a rețelei de lockere FANbox a fost una dintre principalele investiții derulate de către compania de curierat FAN Courier în 2023. Neculai Mihai, cofondator FAN Courier, a vorbit despre cum se vor derula în perioada următoare investițiile în această direcție.

Livrările out-of-home, acele livrări care sunt realizate fie la lockere, puncte de ridicare sau showroom-uri, au prins din ce în ce mai mult avânt în România. Acest lucru este demonstrat de prezența a din ce în ce mai multe lockere în orașele din România, instalate de către companiile de curierat.

O astfel de rețea este deținută de către FAN Courier, respectiv lockerele FANbox, pe care compania își propune să o extindă în continuare.

„O investiție foarte importantă pe care o continuăm este cea în lockere. Am ajuns la 1.300 de lockere instalate. Avem contract să avem instalate 2.000 până la jumătatea anului următor. Investiția totală în lockere este în jur de 20 de milioane de euro”, a precizat Neculai Mihai(FOTO), cofondator FAN Courier.

FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu și de frații Adrian și Neculai Mihai, estimează o creștere a afacerilor din acest an cu 15%.

Compania estimează că va încheia anul în curs cu o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro. Focusul companiei în acest an a fost extinderea și consolidarea business-ului în regiune și digitalizarea și dezvoltarea de soluții alternative de livrare. Pentru 2024, FAN Courier își propune o prezență semnificativă în Europa, de aceea o direcție de investiții pentru anul viitor va fi dezvoltarea de noi puncte de legătură între piața autohtonă și cea vest-europeană.

Tot pentru anul viitor, FAN Courier își propune menținerea ritmului de creștere de 15%, pe care îl consideră un ritm sănătos, organic, parte din filosofia de dezvoltare a companiei. Previziunile pentru 2024 sunt optimiste, compania urmând să deschidă noi oportunități pentru e-commerce-ul cross-border și să pătrundă pe mai multe piețe internaționale.

FAN Courier își propune ca, la finalul lui 2024, să devină liderul pieței de curierat din Republica Moldova, piață pe care a început investițiile în noiembrie 2021, ca parte a strategiei de dezvoltare regionale. În urmă cu doi ani, compania a luat decizia de a-și extinde operațiunile printr-o investiție directă dincolo de Prut și a menținut strategia în ciuda conflictului din Ucraina, declanșat în 2022.

Investițiile pentru construirea și dezvoltarea rețelei în Republica Moldova se ridică în primii doi ani la 5 milioane euro, pentru 2024 acestea urmând a fi completate cu 3 milioane euro. FAN Courier Moldova are o echipă de 60 de angajați doar în Chișinău și o flotă de aproape 100 de vehicule cu care acoperă servicii de curierat la nivelul întregii țări. În 2023, afacerile generate de operațiunile în Republica Moldova au ajuns la 1.5 milioane euro, iar pentru 2024 estimările sunt de creștere cu 100%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri