Evenimente importante 2016: Atentatele teroriste

Evenimente importante 2016: Atentatele teroriste

Atacurile teroriste s-au intensificat in 2016, mai mult ca oricand. O serie de orase au fost tinta miscarilor teoriste, mii de oameni au fost raniti sau ucisi in atacuri condamnabile.

Atentatul de la Berlin- 19 decembrie

Un atentat revendicat de catre Statul Islamic a avut loc, pe 19 decembrie, intr-o piata de Craciun, in centrul Berlinului. Cel putin 12 persoane au fost ucise, iar alte 48 au fost ranite, dupa ce, in mod intentionat, un camion a intrat in multime.

Camionul care a intrat in multime, apartine unei companii poloneze inregistrate la Gdansk. Proprietarul companiei, identificat drept Ariel Z, a dat un interviu postului polonez de radio TVN24. Acesta a precizat ca varul sau urma sa mearga la Berlin cu camionul si sa petreaca noaptea in oras. Acesta a declarat ca nu crede ca varul sau a facut un astfel de accident grav, pentru ca avea experienta de 15 ani ca sofer de camion.

Ambasadorul Rusiei a murit dupa ce a fost impuscat la o galerie de arta din Ankara - 19 decembrie

Andrei Karlov, ambasadorul Rusiei, a decedat dupa ce a fost impuscat de un atacator armat intr-o galerie de arta din metropola Ankara pe data de 19 decembrie. Autoritatile turce au declarat ca atacatorul a fost ucis in urma unui schimb de focuri cu fortele speciale. Expozitia era organizata chiar de angajatii ambasadei ruse in incinta unui centru cultural din Ankara.

Martorii prezenti la expozitie au sustinut ca atacatorul a tras initial un foc in aer, iar apoi l-a impuscat in spate pe ambasador. Suspectul a mai tras un foc de arma in ambasadorul rus, dupa ce invitatii au inceput sa fuga din galeria de arta din Ankara.

Atacatorul a strigat "nu voi pleca de aici viu, asa ca nu va apropiati de mine". Primarul Ankarei a precizat ca scopul atacului armat a fost de a distruge relatiile bilaterale dintre Rusia si Turcia.

Atac armat intr-un mall din Munchen - 22 iulie

Un tanar german de origine iraniana, in varsta de 18 ani, este autorul atacului comis pe 22 iulie intr-un centru comercial din Munchen, unde a deschis focul si a ucis cel putin noua persoane, dupa care s-a sinucis. De asemenea, alti 16 oameni au fost raniti.

Printre morti au fost si adolescenti, iar printre cei 16 raniti au fost si copii, a spus seful Politiei din Munchen, Hubertus Andrae.

Atacul armat a fost lansat cu putin inainte de ora locala 18.00 (19.00 ora Romaniei), la un restaurant McDonald’s si a continuat pe o strada adiacenta.

Initial s-a vorbit despre trei atacatori, care ar fi intrat apoi in centrul comercial situat in apropiere de stadionul olimpic, in nordul orasului, a declarat o purtatoare de cuvant a Politiei. S-a dovedit, insa, in cele din urma ca a fost vorba despre o singura persoana, care s-a sinucis. Este vorba despre un tanar cu dubla cetatenie, germana si iraniana, in varsta de 18 ani, a anuntat Politia, citata de BBC News. Tanarul locuia la Munchen de mai mult de doi ani si nu se afla in vizorul autoritatilor.

Doua persoane care au fost vazute fugind de la locul atacului intr-o masina au fost considerate suspecte, potrivit oficialului. S-a dovedit, insa, ca acestea nu au nicio legatura cu crimele.

Atentatul de la Nisa - 14 iulie

In seara zilei de 14 iulie 2016, un atentat, in urma caruia 84 de persoane au decedat, a avut loc in Nisa. Un cetatean francez cu origini tunisiene a spulberat cu un camion frigorific de 19 tone o multime de oameni care sarbatoreau Ziua Nationala a Frantei pe Promenade des Anglais. Atentatorul a fost impuscat si ucis de politie.

Evenimentul a fost descris de catre Agence France-Presse ca fiind al treilea atac terorist major in Franta de la inceputul anului 2015. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic. Procurorul Parisului, Francois Molins, a declarat ca soferul camionului care a intrat in multime si-a exprimat sustinerea fata de gruparea jihadista.

Atentatul de la aeroportul Ataturk - 28 iunie

Peste 40 de persoane au fost ucise la Istanbul, iar mai mult de 200 au fost ranite, dupa ce trei atacatori sinucigasi au atacat zona de sosiri a aeroportului international Ataturk din Istanbul. Atacatorii au mitraliat pasageri si politisti aflati in post, iar apoi s-au detonat.

Televiziunile au difuzat imagini foarte impresionante, in care un politist trage intr-un terorist, iar acesta din urma, ranit, cade la pamant si declanseaza incarcatura exploziva.

Atentatele de la Bruxelles din 22 martie

Metropola belgiana Bruxelles a fost zguduita de atentatele teroriste comise de jihadistii Statului Islamic la aeroportul Zaventem si la statia de metrou Maelbeek, in care si-au pierdut viata 34 de persoane, iar alte 198 au fost ranite. Autoritatile belgiene au ridicat nivelul de alerta, iar strazile orasului au fost invadate de soldati inarmati pana in dinti, in vreme ce locuitorii au ramas in spatele ferestrelor.

Potrivit BBC, la ora locala 8:00, doua explozii simultane s-au produs in terminalul de plecari al aeroportului Zaventem din Bruxelles. O ora mai tarziu, alta deflagratie a lovit statia de metrou Maelbeek, din apropierea institutiilor europene. Atentatele au avut loc la doar patru zile dupa capturarea lui Salah Abdeslam, implicat în planificarea atacurilor teroriste din Paris, de la 13 noiembrie, soldate cu 130 de morti.

Sursa foto: CRM / Shutterstock

Evenimente importante 2016: Criza refugiatilor

Evenimente importante 2016: Criza refugiatilor

Criza refugiatilor in Europa a aparut in urma conflictelor inregistrate in tarile din nordul Africii si din Orientul Mijlociu, nivelul de saracie si al incalcarii drepturilor omului din aceste state.

Un moment reprezentativ al declansarii acestei crize il reprezinta episodul din 2015, cand cel putin 5 vapoare avand la bord cica doua mii de imigranti s-au scufundat in Marea Mediterana. Acest eveniment tragic s-a soldat cu peste 1.200 de victime.

In anul 2016, aproape 7.200 de migranti si refugiati au murit sau au fost dati disparuti de la inceputul anului, majoritatea pe Marea Mediteraneana, in crestere cu 20% fata de 2015, potrivit Organizatiei Internationale pentru Migratii. Dintr-un total de 7.189 de morti sau disparuti inregistrati pana in luna decembrie, 4.812 au murit incercand sa traverseze Marea Mediteraneana pentru a ajunge in Italia, Grecia, Cipru si Spania.

Astfel, 20 de persoane au murit in medie pe zi, iar bilantul total ar putea sa creasca pana la sfarsitul anului. Traversarea Marii Mediteranene, la care au recurs aproape 360.000 de persoane de la inceputul anului, ramane cel mai periculos itinerar, cu peste 60% din disparitii.

Organizatia Internationala pentru Migratii mai anunta ca numarul deceselor migrantilor a crescut si in alte parti ale lumii, mai ales in Africa de Nord si in Africa australa, in America Centrala si Latina, dar si la frontiera dintre Mexic si Statele Unite. Pe de alta parte, directorul agentiei Uniunii Europene pentru protectia frontierelor externe a anuntat ca aproximativ 350.000 de migranti au sosit anul acesta in UE.

Fabrice Leggeri, directorul Frontex, a declarat pentru cotidianul Ruhr-Nachrichten ca aproximativ 180.000 de persoane au sosit prin Turcia si prin partea de est a Marii Mediterane, iar 170.000 pe ruta din Libia si Egipt. Este vorba despre o scadere foarte importanta fata de 2015, cand in Europa au sosit peste un milion de oameni. Leggeri a declarat ca acordul dintre UE si Turcia a redus numarul migrantilor care vin din Est, insa migratia dinspre Africa de Nord a crescut cu 30%.

Sursa foto: Ververidis Vasilis / Shutterstock.com

Evenimente importante 2016: Brexit

Evenimente importante 2016: Brexit

Britanicii au votat anul acesta ,pe data de 23 iunie, iesirea din Uniunea Europeana. In urma votului, 51,9%(17,4 milioane) dintre britanici au votat pentru iesirea din UE, iar 48,1%(16,1 milioane) au votat pentru ramanerea in blocul comunitar.

In urma anuntarii votului, Nigel Farage, liderul formatiunii eurosceptice, a cerut formarea unui "Guvern Brexit" si lansarea cat mai rapida a negocierilor pentru iesirea din UE. Intr-o scurta conferinta de presa, acesta a subliniat ca UE este "pe moarte" si ca iesirea din UE este "o victorie pentru oamenii de rand, cu bun simt" si ca ziua de 23 iunie ar trebui declarata zi libera.

"Nu voi ascunde faptul ca ne doream un alt rezultat al referendumului de ieri. Sunt constient de cat de grav, chiar dramatic este acest moment din punct de vedere politic si nu exista nicio cale pentru a prevedea toate consecintele politice ale acestui eveniment, in special pentru Marea Britanie." a declarat Donald Tusk, presedintele Consiliului European.

Theresa May, premierul Marii Britanii, a declarat ca procesul oficial de iesire a Marii Britanii din UE va incepe pana la sfarsitul lunii martie 2017.

Sursa foto: Lucian Milasan / Shutterstock

Evenimente importante 2016: Alegerile din SUA

Evenimente importante 2016: Alegerile din SUA

Alegerile din Statele Unite ale Americii l-au dat castigator pe candidatul republican Donald Trump. Acesta a obtinut, in urma numaratorilor finale, 304 electori, fata de Hillary Clinton care a reusit sa stranga votul a 227 de electori. Acesta isi va in incepe mandatul pe 20 ianuarie.

In urma aflarii rezultatului, presedintele american Barack Obama a promis un transfer de putere pasnic catre presedintele ales Donald Trump, pe care l-a invitat la Casa Alba.

"Am instruit echipa mea sa urmeze exemplul echipei presedintelui Bush si sa lucreze cat poate de mult pentru a se asigura ca aceasta este o tranzitie de succes", a declarat Obama intr-un discurs la Casa Alba.

Barack Obama a vorbit si despre razbunarea politica si a declarat ca spera ca traditia americana prin care persoanele aflate la putere nu folosesc sistemul judiciar impotriva opozantilor sai, va continua.

"Avem o traditie veche in aceasta tara (...) ca oamenii aflati la putere sa nu foloseasca sistemul judiciar pentru a obtine razbunare politica (...). Presedintele este increzator ca acest lucru va continua", a afirmat purtatorul de cuvant Josh Earnest.

In discursul de recunoastere a victoriei in alegerile prezidentiale, republicanul Donal Trump a lansat un apel la unitate catre toti cetatenii americani. De asemenea, noul presedinte american a precizat ca este timpul ca americanii sa-si vindece ranile lasate in urme de diviziune.

"Este timpul sa ne unim. Promit cetatenilor ca voi fi presedinte pentru fiecare american, iar aceasta pozitie este extrem de importanta pentru mine. Pentru cei care au ales sa nu ma sustina, si au fost destui care au facut asta, lansez un apel pentru unitate", a precizat Donald Trump.

Noul presedinte american a sustinut ca republicanii nu au condus doar o campanie, ci o adevarata miscare sociala, formata din toti americanii care doresc ca administratia sa ii serveasca direct pe oameni.

Sursa foto: Joseph Sohm / Shutterstock

Evenimente importante 2016: Alegerile locale si parlamentare din Romania

Evenimente importante 2016: Alegerile locale si parlamentare din Romania

Alegerile locale

Anul 2016 a fost anul PSD-ului in Romania, in ceea ce priveste rezultatele alegerilor atat locale, cat si cele parlamentare.

Alegerile locale, organizate pe 5 iunie, au avut drept castigatori pe cei de la PSD. Acestia au obtinut cele mai multe mandate de primar - 1.677, reprezentand 52,63% din total, iar PNL 1.081 mandate de primari, reprezentad 33,92%. Pe locul al treilea, la mare distanta, s-a situat UDMR cu 195 de mandate de primar, reprezentand 6,12%, urmat de ALDE, care a obtinut 64 de mandate de primar, reprezentand 2,00%. De asemenea, 53 de independenti au castigat functii de primar in urma alegerilor locale din acest an.

Pentru consiliile locale, PSD a obtinut 33,64% din voturi, PNL 29,60%, iar ALDE 6,52%. Aceste rezultate includ si situatia voturilor pentru consiliile locale ale celor sase sectoare ale Capitalei. Prezenta la vot la alegerile locale a fost de 48,17%. Dupa numararea voturilor din toate cele 3.186 de sectii de votare, numarul voturilor valabil exprimate pentru consiliile locale a fost de 8.369.531.

Alegeri parlamentare

PSD a castigat alegerile parlamentare din 9 Decembrie. La Camera Deputatilor, PSD a obtinut 45,47% din voturi, PNL 20,04%, USR 8,87%, UDMR 6,18%, ALDE 5,62%, iar PMP 5,34%. La Senat rezultatele au fost: PSD 45,67%, PNL 20,41%, USR 8,92%, ALDE 6%, iar PMP 5,65%.

In urma acestor rezultate, PSD a obtinut 154 de mandate la Camera Deputatilor, PNL 69, USR 30, UDMR 21, ALDE 20, PMP 18, iar pentru minoritati au fost alocate 17 mandate. La Senat, PSD a obtinut 67 de mandate, PNL 30, USR 13, UDMR 9, ALDE 9, iar PMP 8. Astfel, numarul total al senatorilor si deputatilor va fi de 465, din care 329 de deputati si 136 de senatori.

Sursa foto: Alexandru Nika / Shutterstock.com

Evenimente importante 2016: Lovitura de stat din Turcia

Evenimente importante 2016: Lovitura de stat din Turcia

In data de 15 iulie 2016, a avut loc o tentativa esuata de lovitura de stat in Turcia, organizata de catre Consiliul Pacii, un grup de militari din cadrul Fortelor armate ale Turciei. In urma loviturii de stat au fost ucise peste 265 de persoane in Ankara si Instanbul in timpul confruntarilor. Seful Statului Major Hulusi Akar a fost luat ostatic, fiind elibrat ulterior. Mai multe televiziuni si retele de socializare au fost inchise in timpul loviturii de stat esuate. Aflat la bordul unui avion, presedintele Recep Tayyip Erdogan a indemnat cetatenii sa iasa in strada. Pe parcursul loviturii de stat esuata, mai multe explozii au avut loc in Istanbul.

Premierul turc Binali Yildirim a declarat ca tentativa de lovitura de stat a fost un act de rebeliune pus la cale de miscarea loiala clericului Fethullah Gulen, aflat in prezent in Statele Unite, desi gruparea acestuia a condamnat-o. Alianta pentru Valori Impartasite (AfSV), o grupare non-profit cu legaturi cu clericul de opozitie Gulen, a dat publicitatii un comunicat prin care a condamnat tentativa de lovitura de stat. „Condamnam orice interventie a armatei in politica interna a Turciei“, se arata in comunicat.

Mai multe persoane au fost destituite din functii, unele dintre ele fiind chiar arestate.

Sursa foto: EsraKeskinSenay / shutterstock.com

Evenimente importante 2016: Scandalurile din sanatate

Evenimente importante 2016: Scandalurile din sanatate

Dosarul Hexi Pharma

Scandalul dezinfectantilor diluati din Romania a inceput dupa dezvaluirile aparute in presa romaneasca. In urma unei anchete, s-au facut dezvaluiri in legatura cu folosirea pe scara larga a dezinfecantilor diluati in sistemul sanitar, achizitionati de la firma Hexi Pharma, care fusese implicata intr-un scandal similar inca din 2006.

Autoritatile s-au sesizat in primavara, iar procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au facut cercetari pentru infractiunea de "participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor". Procurorii au stabilit ca firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vanzarea in 152 de spitale de produse biocide neconforme, incepand din 2014.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, in varsta de 41 de ani, a murit in 22 mai, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac, pe un drum judetean, intre localitatile Corbeanca si Buftea.

Directoarea Hexi Pharma, Flori Dinu, a fost acuzata de procurorii PICCJ de 128 de infractiuni de inselaciune si de participare improprie la zadarnicirea combaterii bolilor. Procurorii PICCJ au sustinut ca Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, avand atributii in special pe partea de vanzari desfasurate de societate, "a coordonat intreg personalul care a promovat produsele si a intermediat activitatea de negociere si incheiere de contracte de furnizare, inducand in eroare reprezentantii unitatilor medicale care au achizitionat produsele."

In 12 mai, Ministerul Sanatatii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare dupa aceasta data fiind facuta pe raspunderea managementului spitalelor.

Ministerul Sanatatii a facut publice rezultatele testelor de concentratie efectuate in cazul produselor Hexi Pharma, potrivit carora substantele active au fost diluate si de 4.200 de ori fata de valoarea declarata. Produsele testate au fost prelevate din unitati sanitare din judetele Mures, Calarasi si Brasov, iar analizele au fost efectuate in cadrul laboratorului ICECHIM

In legatura cu acest caz, comisia SRI, a anuntat prin intermediul unui comunicat de presa ca mai multe cazuri de securitate nationala erau in derulare in problematica infectiilor nosocomiale si intraspitalicesti, din care au rezultat date si informatii relevante, inclusiv cu privire la Hexi Pharma, dar compania Hexi Pharma sau reprezentanti ai acesteia nu au constituit, in sine, "un caz de securitate nationala".

In urma acestui scandal, in 8 mai, ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu, a demisionat.

Scandalul de la Spitalul Malaxa

Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, a fost arestat de catre magistratii Tribunalului Bucuresti. Procurorii DNA au dispus inceperea urmaririi penale impotriva fostului manager pentru luare de mita si delapidare. Suma pe care ar fi delapidat-o Secureanu a fost evaluata de anchetatori la 1,9 milioane de lei.

Procurorii au sustinut ca in perioada mai 2009 - noiembrie 2016, Florin Secureanu a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustragea aproape zilnic sume de bani din casieria spitalului.

"Din probele administrate a rezultat ca s-au emis facturi pentru un numar de 1.075 zile, ceea ce inseamna ca suspectul si-a insusit, in 1.075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totala delapidata este evaluata la 1.944.594 lei, ceea ce reprezinta si prejudiciul cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa", se arata in ordonanta procurorilor.

Anchetatorii au declarata ca pentru a justifica in documentele financiar-contabile ale institutiei sumele de bani delapidate, Florin Secureanu a cerut personalului din subordinea sa sa intocmeasca in fals facturi si chitante.

"In acest scop, directorul spitalului s-a folosit de doua societati comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT si prestatori de servicii de reparatii si mentenanta calculatoare ai spitalului. In realitate, aceste doua societati nu au avut niciodata contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa si in consecinta nu au prestat niciun serviciu si nu au livrat niciun fel bunuri institutiei publice", spun procurorii.

Fostul manager al Spitalului Malaxa a fost reţinut pentru 24 de ore, vineri seară, de către procurorii DNA. Secureanu a fost scos încătuşat din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat aproape şase ore. Fostul manager al Spitalului Malaxa a fost urcat într-o maşină cu care va fi dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Procurorii DNA au dispus inceperea urmaririi penale impotriva fostului manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, pentru luare de mita si delapidare. Suma pe care ar fi delapidat-o Secureanu este evaluata de anchetatori la 1,9 milioane de lei.

Procurorii sustin ca in perioada mai 2009 - noiembrie 2016, Florin Secureanu a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustragea aproape zilnic sume de bani din casieria spitalului.

DNA mai sustine ca in perioada 20 mai 2011 - noiembrie 2016, Secureanu a pretins unei societati comerciale care avea atribuite contracte de achizitie directa cu spitalul, sa ii plateasca o serie de deplasari pe care el si apropiati ai sai le faceau in strainatate si in tara.

"Astfel, societatea comerciala a platit unei agentii de turism suma de 801.138 lei pentru un numar de 470 de deplasari ale suspectului si ale apropiatilor sai. Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului si apropiatii sai, platite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat in achizitionarea de bilete avion, cazare, inchirieri auto, mic dejun, etc. Destinatiile au fost variate, atat in Europa, America, Asia, cat si in Romania", potrivit procurorilor.

Florin Secureanu a fost demis, in 29 noiembrie, din functia de manager al Spitalului Malaxa de primarul Capitalei, dupa ce Gazeta Sporturilor a relatat ca acesta scoate bani din bugetul unitatii medicale in baza unor facturi fictive emise catre o firma din Iasi care este dizolvata din vara anului trecut, decontand inclusiv inmormantari ale rudelor unor cunostinte din Primarie.

Managerul Secureanu i-a cumparat iubitei sale, alintata "Vrabi", bijuterii in valoare de 9.000 de euro achitate in baza unui contract pentru curatarea instrumentarului de la Sectia Ginecologie, a relatat Gazeta Sporturilor, care a prezentat si inregistrari audio din care reiese ca Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, ii injura si ameninta pe angajatii care sunt practic fortati sa tina o contabilitate dubla.

Pe lista de plati a Spitalului Malaxa sunt mai multe firme care s-au ocupat de imaginea managerului Florin Secureanu, Grupul de Arte SRL, cu sediul in Bucuresti, fiind una dintre acestea si incasand de la spital 46.714 de lei, au mai scris jurnalistii de la GSP.

”El si-a conceput mai multe filme pe bani publici”, spun surse din spital. "Ni s-au solicitat o serie de productii pe parcursul renovarii Spitalului Malaxa. S-au facut respectivele filmari. Pe urma ni s-a solicitat o alta filmare cand s-a supraetajat spitalul. (...) Totul a fost inclus intr-un film de genul cum s-a schimbat pe parcurs spitalul. S-a facut un film de sinteza, inclusiv cu dotarile de ultima generatie ale spitalului”, sustine Elena Murarescu, reprezentanta firmei. De fapt, imaginile au devenit filme omagiale ale managerului Florin Secureanu, fiind postate pe internet si prezentate la diverse gale, precum cea din Austria.

De asemenea, Gazeta a prezentat o factura de 3.144 de lei de la SC Megazone Concept SRL, un loc unde se organizeaza petreceri, achitata de SC Noventis. Factura reprezinta plata pentru petrecerea care a avut loc in 16 iunie 2016 pentru baiatul cel mic al managerului Secureanu. Noventis este cel mai mari furnizor al spitalului, cu 12.136.000 de lei incasati de la Malaxa.

Jurnalistii de la GSP au mai scris ca fostul manager de la Spitalul Malaxa, care locuieste intr-un apartament RAAPPS din centrul Bucurestiului, isi construieste o vila cu doua etaje langa Lacul Floreasca, decontand prin spital banii pentru amenajari.

Jurnalistii au aratat ca in 2 aprilie Secureanu a adus la contabilitatea spitalului o factura in valoare de 14.313 lei de la magazinul Leroy Merlin, de unde a achizitionat pentru vila sa in constructie mai multe materiale, intre care caramida sticla, polistiren expandat, manusi de protectie.

Fostul manager al Spitalului Malaxa Florin Secureanu a platit din fondurile unitatii medicale si achizitionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea "nepotica", dar si o interventie chirurgicala la Clinica privata Monza pentru o matusa a iubitei sale, mai scrie Gazeta Sporturilor.

Spitalul Malaxa a cumparat si un pian la cererea managerului Florin Secureanu, pe care acesta l-a dus acasa.

Sursa foto: Shutterstock

Evenimente importante 2016: Decizia Opec

Evenimente importante 2016: Decizia Opec

In data de 10 Decembrie 2016, producatorii de titei din OPEC si din afara OPEC au ajuns la un acord pentru a reduce impreuna productia de petrol, dupa ce preturile scazute din ultimii doi ani au afectat numeroase bugete si au provocat tulburari in unele piete. Producatorii au fost de acord sa isi reduca productia cu 562.000 de barili pe zi, mai putin decat cei 600.000 de barili pe zi stabiliti initial. Conform unor surse apropiate discutiilor, la acel moment, Rusia a decis sa reduca productia cu 300.000 de barili pe zi.

“Este o intalnire istorica (…). Va consolida economia globala si va ajuta unele tari din OCDE sa isi atinga tintele de inflatie”, a spus secretarul general al OPEC, Mohammed Barkindo, inainte de discutii.

Pe langa Rusia, la discutii au mai luat parte sau au transmis angajamente Azerbaidjanul, Bahrainul, bolivia, Bruneiul, Guinea Ecuatoriala, Kazahstanul, Malaysia, Mexicul, Omanul, Sudanul si Sudanul de Sud.

Acordul a fost semnat dupa aproape un an de dispute si negocieri intre tarile din OPEC si cele din afara organizatiei, iar in continuare atentia pietelor se va concentra pe respectarea angajamentelor asumate.

Nu ar fi pentru prima data cand OPEC triseaza si depaseste cotele de productie stabilite. Faptul ca Nigeria si Libia au fost scutite de prevederile acordului, din cauza problemelor interne cu care se confrunta, va creste presiunea asupra liderului OPEC, Arabia Saudita, de a suporta cea mai mare parte a reducerilor.

Rusia, care in urma cu 15 ani nu a respectat promisiunile de a reduce productia simultan cu OPEC, ar urma sa accepte de aceasta data masurile. Insa analistii se intreaba cate alte tari din afara OPEC vor incerca sa prezinte o scadere naturala a productiei drept contributia lor la acord.

“Cu totii se bucura de preturile mari, iar respectarea (cotelor – n.r.) tinde sa fie buna in primele faze. Insa, pe masura ce pretul continua sa creasca, gradul de respectare va scadea”, iar tarile vor incepe sa triseze, a avertizat analistul Gary Ross, de la compania de consultanta Pira Energy.

Potrivit lui, OPEC spera ca pretul petrolului va fi de 60 de dolari barilul, pentru ca o valoare superioara ar putea incuraja productia rivalilor.

OPEC a fost de acord sa reduca productia de titei cu 1,2 milioane de barili pe zi, incepand din 1 ianuarie. Principalul exportator, Arabia Saudita, va reduce productia cu 486.000 de barili pe zi.

sursa foto: Thaiview / Shutterstock.com

Evenimente importante 2016: Cutremurele din Japonia si Italia

Evenimente importante 2016: Cutremurele din Japonia si Italia

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 pe scara Richter a lovit Italia pe data de 24 august 2016, la ora 03:36. Acesta a avut loc in apropiere de Norcia, un oras din provincia Perugia. Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai puternica fiind de 5.5. Orasul Amatrice din provincia Rieti a fost cel mai afectat de cutremur.

Potrivit datelor furnizate de catre Ministerul Apararii Externe, 11 romani au murit in cutremur, 5 au fost spitalizati si aproximativ 30 de romani au fost localizati in taberele de sinistrati. In urma acestei tragedii, Guvernul a decis acordarea unor ajutoare financiare in suma de 6.000 de euro pentru copiii ramasi orfani in urma cutremurului din Italia, in suma de 1.000 de euro pentru fiecare persoana decedata in seism, 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure ale caror locuinte au fost distruse in proportie de peste 50% si isi mentin resedinta in Italia si 3.000 de euro pentru cei care nu au locuinta proprie, dar nu mai aveau unde sa stea dupa cataclism.

Cutremurul din Japonia

In data de 22 noiembrie, un cutremur cu magnitudinea 7,4 a avut loc in Japonia. Seismul s-a produs in jurul orei locale 6 ( 23 ora Romaniei), la o adancime de 25 kilometri. Epicentrul a fost localizat in prefectura Fukushima, dar unda de soc a fost resimtita pana la Tokyo. Seismul a provocat un tsunami cu inaltimea de 1,4 metri, ce a lovit coasta in zona portului Sendai, din prefectura Miyagi. Nici valurile seismice, nici cutremurul nu au provocat pagube importante sau victime.

Sursa foto: Cico / Shutterstock

Evenimente importante 2016: Alegeri Moldova

Evenimente importante 2016: Alegeri Moldova

Alegerile prezidentiale din Republica Moldova au fost castigate de catre Igor Dodon. Socialistul a obtinut 52,18% din voturile exprimate in cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, in timp ce candidata proeuropeana Maia Sandu a reusit sa obtina 47,82%.

Diaspora a fost clar de partea Maiei Sandu. Peste 115.000 de voturi, reprezentand 85,96%, din cetatenii moldovenii din strainatate au votat in favoarea acesteia, in timp ce pentru Igor Dodon au votat 14,04%. In schimb, candidatul socialist a obtinut 57% din voturile cetatenilor moldoveni din raionul Ungheni, aflat la frontiera cu Romania.

Maia Sandu a primit peste o mie de voturi de la alegatorii din regiunea transnistreana. La cele doua sectii din Varnita, Maia sandu a obtinut 20,95% si 24,83% din voturi, adica 1.363 de voturi. Igor Dodon a obtinut insa 79,05% si, respectiv, 75,17% din voturile de la cele doua sectii, adica 4.593 de voturi.

Sursa foto: Igor Dodon Facebook

Sursa foto: red-feniks / Shutterstock