Două persoane angajate ale unui coafor din Statele Unite contaminate cu noul coronavirus au purtat mască de protecţie în timpul interacţiunilor cu cei aproape 140 de clienţi care au trecut pragul salonului în decurs de câteva zile, niciunul dintre aceştia nefiind infectat, conform unui studiu publicat marţi, scrie Agerpres.

Concluziile specialiştilor de la Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA care au efectuat studiul recomandă utilizarea pe scară largă a măştii de protecţie.

La data de 12 mai, o angajată (coafeza A) de la un salon din Springfield, situat în statul Missouri, a prezentat simptome respiratorii. Cu toate acestea, ea a continuat să lucreze până la 20 mai, când a primit un rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19.

O a doua persoană angajată la coafor, al cărei gen nu este specificat în studiu (coafeza B), a intrat în contact cu colega sa şi a dezvoltat simptome la data de 15 mai. Această persoană a continuat să lucreze până la 20 mai. Două zile mai târziu a primit de asemenea rezultate pozitive la testul pentru COVID-19.

139 clineți, potențial infectați cu noul virus

Salonul a fost închis trei zile, timp în care a fost dezinfectat, iar autorităţile sanitare au identificat 139 de clienţi, posibil expuşi la virus. Restul personalului a fost plasat în carantină timp de două săptămâni.

În timpul interacţiunilor lor cu clienţii, cele două persoane angajate ale salonului au purtat mască de protecţie - un model din bumbac, cu două straturi, în cazul coafezei A, respectiv un model similar sau o mască de tip chirurgical, în cazul coafezei B.

În absenţa clienţilor, cele două persoane angajate ale salonului nu şi-au acoperit faţa în timpul discuţiilor.

Starea de sănătate a celor 139 de clienţi a fost monitorizată şi li s-a propus efectuarea testelor pentru depistarea COVID-19. Niciuna dintre cele 67 de persoane care au acceptat efectuarea testelor nu a prezentat rezultate pozitive. Celelalte persoane, care nu s-au testat, nu au dezvoltat simptome în următoarele două săptămâni.

Clienţii au fost atât bărbaţi cât şi femei, în proporţie aproximativ egală, şi aveau între 21 şi 93 de ani, cu o vârstă medie de 52 de ani. Mare parte dintre aceştia au purtat măşti în timpul vizitelor la salon, care au durat între 15 şi 45 de minute.

În opinia oamenilor de ştiinţă de la CDC, acest studiu subliniază faptul că masca încetineşte răspândirea COVID-19.

''Adoptarea pe scară largă a politicilor care impun acoperirea feţei în locuri publice ar trebui să se considere că reduc impactul şi amploarea eventualelor noi valuri de COVID-19'', au notat ei.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri