Spania va impune, începând cu 23 noiembrie, călătorilor internaţionali provenind din ''ţări cu risc'' prezentarea unui test PCR cu rezultat negativ pentru noul coronavirus, nu mai vechi de 72 de ore, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii, potrivit AFP.

Această măsură se va aplica ''în punctele de intrare'' în ţară, respectiv aeroporturi şi porturi, frontierele terestre nefiind în acest moment nevoite să se supună unor controale precum cele din primul val al pandemiei, conform Agerpres.ro.

''Agenţiile de turism, operatorii turistici şi companiile de transport aeriene sau maritime trebuie să-şi informeze călătorii despre adoptarea acestei noi obligaţii'', se mai spune în comunicat.

Până acum, călătorii din alte ţări trebuiau să completeze un chestionar de sănătate înainte de a sosi în Spania şi să se supună unui control al temperaturii corporale.

Sintagma ''zonă sau ţară cu risc'', se referă, explică Spania, la ''criteriile'' europene pentru înscrierea sau neînscrierea unei ţări în această categorie. Pentru statele din Uniunea Europeană, se ţine cont, în primul rând, de ratele de incidenţă cumulate pe 14 zile, rata de pozitivitate a testelor, rata de depistare.

Pentru statele terţe, referinţa va fi incidenţa cumulată la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Această măsură răspunde unei recomandări europene care vizează uniformizarea modelelor de control sanitar în cazul ţărilor membre, a precizat Spania.

Întrucât cel de-al doilea val al pandemiei a afectat sever Europa, Grecia a impus teste PCR tuturor călătorilor, indiferent de ţara lor de provenienţă. În Franţa, teste COVID-19 ''obligatorii'' şi rapide sunt disponibile în aeroporturi pentru pasagerii care provin din ţări non-europene, în timp ce Italia impune, la rândul său, astfel de teste cetăţenilor din anumite ţări.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri