Malaezia a declarat starea de urgenţă naţională până în august cu scopul de a combate reizbucnirea cazurilor de COVID-19 şi pentru a implementa măsuri care să ducă la uşurarea presiunii asupra centrelor sanitare, relatează Agerpres.
Regele Abdullah din Pahang a anunţat într-un comunicat că ţara "se află într-o etapă critică" ca urmare a răspândirii rapide a virusului care în ultimele două luni a făcut mai multe victime decât în cele 10 luni anterioare, în timp ce spitalele au o ocupare de 70 % a paturilor.
Starea de urgenţa a fost solicitată în ajun de prim-ministrul, Muhyiddin Yassin, care după o reuniune cu suveranul ţării a anunţat măsuri de restricţionare a deplasărilor interne ale populaţiei până la sfârşitul lunii.
Malaezia se confruntă în prezent cu o escaladare a cazurilor de COVID-19 şi a raportat de la începerea pandemiei peste 138.000 de cazuri şi 555 de decese.
Starea de urgenţă serveşte totodată la menţinerea stabilităţii ţării, într-un moment în care coaliţia de guvernământ este afectată de fisuri interne între partide şi menţine o majoritate fragilă în Parlament.
Citeste si:
"Parlamentul şi adunările legislative regionale nu se vor reuni în perioada de timp prevăzută", a precizat premierul Muhyiddin.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: