Marea Britanie preconizează ca toate persoanele care sosesc pe teritoriul ţării să realizeze, după sosire, două teste pentru depistarea COVID-19, pentru a evita importul unor cazuri de infectare cu noile variante ale coronavirusului, informează Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, urmează să anunţe, pe 9 februarie, în faţa deputaţilor, această măsură care prevede, potrivit presei, un test efectuat în cea de-a doua şi cea de-a opta zi a carantinei obligatorii de zece zile.

Acestea se adaugă la obligativitatea, pentru toţi călătorii care sosesc în Regatul Unit, prezentării unui test negativ anti-COVID-19 realizat înainte de plecare.

„Consolidarea regimului nostru de testare pentru a-i acoperi pe toţi cei care sosesc în timpul perioadei de izolare va oferi un nivel de protecţie suplimentară şi ne va permite să depistăm mai bine noile cazuri care ar putea ajunge în ţara noastră, oferindu-ne mai multe oportunităţi pentru detectarea unor noi variante'', a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, fără a furniza alte detalii.

Ministrul Matt Hancock ar urma să detalieze totodată modalităţile de carantină în hoteluri începând din 15 februarie pentru rezidenţii britanici care sosesc din circa 30 de ţări considerate ca având risc ridicat, în special Africa de Sud, unde circulă o nouă variantă a coronavirusului considerată mai virulentă.

În Marea Britanie, care a înregistrat un bilanţ de aproape 113.000 de decese, cel mai grav din Europa, este în prezent în vigoare un lockdown strict instituit după o creştere a numărului de contaminări atribuite unei variante mai contagioase apărute în sudul Angliei.

Autorităţile se bazează pe vaccinare pentru a putea relaxa restricţiile în mod progresiv şi au administrat aproape 12,3 milioane de prime doze de la debutul campaniei de imunizare, la începutul lui decembrie.

În paralel, a fost întărit dispozitivul de la frontiere, de teamă de a nu importa variante rezistente la vaccin. Un studiu a demonstrat o eficacitate slabă vaccinului dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford la tineri adulţi împotriva formelor uşoare de COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri