Libanul este afectat de o pană totală de curent începând de sâmbătă, după încetarea activităţii a două centrale electrice importante ca urmare a lipsei combustibilului, a anunţat compania naţională Electricite du Liban (EDL).

Afundată într-o criză fără precedent, descrisă de Banca Mondială drept una dintre cele mai grave din istoria lumii după 1850, ţara se confruntă de luni de zile cu raţionalizarea draconică a energiei electrice - care a culminat cu peste 22 de ore pe zi - şi cu dificultatea de a importa combustibil pe fondul unei căderi istorice a monedei naţionale şi a fondurilor insuficiente de monede străine, scrie Agerpres.

Aceste pene de curent paralizează viaţa populaţiei şi mai multe sectoare vitale, în timp ce furnizorii de generatoare private, care deseori preiau controlul, raţionalizează, de asemenea, întreprinderile, spitalele şi gospodăriile, pe fondul cantităţii insuficiente de combustibil.

"După ce uzina de la Deir Ammar a fost nevoită să sisteze producţia de energie electrică ieri dimineaţă din cauza epuizării rezervelor sale de motorină, uzina de la Zahrani a fost închisă de asemenea în această după-amiază din acelaşi motiv", a indicat EDL într-un comunicat emis sâmbătă.

Acest lucru a condus la o "prăbuşire totală a reţelei, fără nicio posibilitate de revenire pentru moment", se precizează în comunicat, în timp ce restul centralelor electrice din ţara funcţionează la capacitate minimă.

Aceasta este a doua pană totală de curent de la începutul lunii. În cazul celei dintâi, distribuţia energiei electrice a fost restabilită câteva zile mai târziu.

O sursă din cadrul Ministerului Energiei a declarat pentru AFP că se fac eforturi "pentru a găsi o soluţie la această problemă".

În comunicatul său, EDL a precizat că un petrolier urmează să sosească sâmbătă seara şi să fie descărcat la începutul săptămânii viitoare.

Comunitatea internaţională solicită reforme urgente din partea autorităţilor libaneze, în special în ceea ce priveşte EDL, un simbol al unei conduceri defectuoase şi al declinului serviciilor publice din Liban.

Format în septembrie, după 13 luni de frământări politice, noul guvern s-a angajat să iniţieze reforme în sectorul electricităţii şi să rezolve treptat problema alimentării cu energie electrică.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri