Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024.

"Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, în principal sub influenţa efectelor de bază şi a corecţiilor descendente ale cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, precum şi pe fondul decelerării creşterii preţurilor importurilor şi al ajustării descendente graduale a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt. Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei inflaţiei continuă să decurgă totuşi din măsurile fiscale aplicate recent în vederea susţinerii procesului de consolidare bugetară, precum şi din măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază ce a fost prelungită până la finele anului curent, dar şi din evoluţia cotaţiei ţiţeiului. Totodată, incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi de venituri, având ca surse, pe de o parte, execuţia bugetară din primele două luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii Legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE. Dinamica salariilor din economie reprezintă un motiv de preocupare", se spune în comunicat.

Conform sursei citate, incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice şi ale înăspririi condiţiilor economice şi financiare pe plan internaţional.

BNR menţionează că sunt relevante, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

În şedinţa de joi, 4 aprilie 2024, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00% pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00% pe an. De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

Instituţia menţionează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.

BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de joi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 16 aprilie 2024.

Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 13 mai 2024.

Sursa foto: LCV Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri