Firma britanica producatoare de automobile MG Rover, aflata in faliment financiar, este pe punctul de a fi achizitionata de de un mare om de afaceri rus, respectiv de Oleg Deripaska, proprietar al companiei rusesti Ruspromavto.

Alexander Iuskevici, presedintele consiliului director al companiei, a declarat ziarului "Pravda" ca o astfel de achizitie s-ar inscrie in cadrul strategiei de dezvoltare a Ruspromavto, apreciind afacerea ca "foarte atractiva". "MG Rover, remarca Iuskevici, are o serie de modele de automobil foarte interesante, existente in Rusia intr-un mai mare numar decat alte tipuri de automobile, cum ar fi, de pilda, cele marca Fiat".

Perfectarea afacerii necesita, insa, ceva timp, poate chiar un an, timp in care trebuie evaluate activele companiei britanice. Potrivit lui Iuskevici, o concluzie finala a evaluarilor depinde de mai multi factori, intre care importanti sunt: dimensiunea datoriilor firmei britanice, daca firma va fi scoasa la licitatie inclusiv cu datoriile, daca managerii britanici vor dori sa ramana la firma sau o vor parasi. Toate aceste chestiuni necesita raspunsuri ce nu pot fi obtinute rapid.

Oricum, afirma bancherul rus Alexander Gafin, incheierea acestei afaceri este posibila, dat fiind interesul crescand al magnatilor rusi pentru modelele occidentale de automobile. "Rover, sublinia Gafin, este un model interesant si, in acest moment, nu costa prea mult, fiind o oferta de mare interes pentru Oleg Deripaska".

"Pravda" reaminteste ca MG Rover nu este prima tranzactie vizand achizitionarea unei firme producatoare de automobile din Vest de catre un magnat rus. Nikolai Smolensk, 23 ani, fiul unui cunoscut bancher rus, a achizitionat, in iulie 2004, firma britanica producatoare de automobile de curse TVR, contra unei sume de 50 milioane de dolari, iar acum, potrivit ziarului britanic "The Independent", este si el interesat de MG Rover. Lupta pentru MG Rover se anunta acerba, dat fiind ca in ultimele saptamani s-au primit cateva sute de solicitari din Rusia, Iran, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est si, bineinteles, Marea Britanie.

La sfarsitul anului 2003, magnatul rus Alexei Mordasov, proprietarul uzinei producatoare de otel Severstal - al 7-lea pe lista celor mai bogati rusi - a achizitionat grupul Rouge Industries, din Detroit, contra sumei de 280 de milioane de dolari. In acelasi context, al interesului magnatilor rusi de a patrunde pe pietele occidentale, este mentionata si cea mai mare afacere incheiata de un rus - achizitionarea de catre Roman Abramovici a echipei britanice de fotbal Chelsea .



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri