Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, 31 ani, dublă campioană olimpică cu Statele Unite, a fost reţinută pe un aeroport din Rusia sub acuzaţia de trafic de stupefiante, informează The New York Times.

Griner, campioană WNBA cu Phoenix Mercury în 2014, a fost reţinută în luna februarie la un control de frontieră, după ce s-a descoperit că deţinea în bagaje mai multe vaporizatoare cu ulei de haşiş. Jucătoarea americană sosise în Rusia cu un zbor de la New York. Conform sursei citate, Griner poate primi o condamnare între cinci şi zece ani de închisoare pentru transport de droguri, scrie Agerpres.ro.

Un videoclip difuzat de vama rusească arată o femeie care pare să fie Griner trecând de un control de securitate şi apoi sunt văzuţi agenţii de la aeroport care îi controlează bagajele.

''USA Basket este la curent şi urmăreşte de aproape situaţia legală cu care se confruntă Brittney Griner în Rusia'', se arată într-un tweet al federaţiei americane, care şi-a manifestat ''îngrijorarea privind securitatea şi bunăstarea'' jucătoarei.

Ca şi alte jucătoare americane, Griner a profitat de lunile în care nu se juca în Liga profesionistă feminină nord-americană de baschet (WNBA) pentru a evolua în Rusia, la UMMC Ekaterinburg. La clubul rusesc, americanca, care a ajutat la câştigarea Euroligii feminine de patru ori, primea un salariu de un milion dolari pe sezon, de patru ori mai mare decât cel maxim din WNBA (228.094 dolari).

Cu selecţionata SUA, Griner a câştigat aurul olimpic la Rio 2016 şi Tokyo 2021, alături de Cupa Mondială în 2014 şi 2018.

Citeste si:
DIICOT a înregistrat 74 de dosare penale în urma festivalului Saga
DIICOT a înregistrat 74 de...

Sursa foto: Brittney Griner/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri