Fostul cancelar german Angela Merkel a susţinut că nu are niciun regret în legătură cu politica energetică pe care a dus-o în cei 16 ani cât s-a aflat la putere şi când a plasat Rusia drept unul dintre cei mai importanţi furnizori de gaze, relatează France Presse şi Reuters, preluat de Agerpres.

"Din perspectiva epocii, era foarte raţional şi de înţeles aprovizionarea cu gaz de reţea, inclusiv din Rusia, care era mai ieftin decât GNL (gaz natural lichefiat) provenind din alte regiuni ale lumii", a spus ea într-o conferinţă de presă la Lisabona.

"Întotdeauna acţionezi în timpul în care te afli", a remarcat ea în faţa reporterilor, întrebată despre apropierea guvernului ei faţă de Rusia.

"Chiar şi în timpul Războiului Rece, Rusia a fost un furnizor de energie de încredere", a adăugat dna Merkel, care a vizitat capitala portugheză în calitate de preşedinte al juriului unui premiu dedicat adaptării la schimbările climatice.

"Nu regret absolut deloc deciziile luate", a subliniat ea, spunând de asemenea că nu "s-a răzgândit" cu privire la abandonarea energiei nucleare.

De la invazia rusă a Ucrainei în februarie, fosta şefă a guvernului german de centru-dreapta a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia din Rusia, mai ales prin promovarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 în ciuda rezervelor partenerilor săi europeni şi american.

Succesorul ei, Olaf Scholz, a susţinut la rândul său că Germania "s-a bazat prea mult şi prea unilateral pe aprovizionări energetice din Rusia".

Dna Merkel a recunoscut totuşi că războiul din Ucraina a schimbat situaţia. "Acest atac brutal al Rusiei a adus o schimbare (...). Şi, desigur, noul guvern trebuie să se ocupe de asta şi o face", a spus ea, făcând referire la guvernul condus de social-democratul Olaf Scholz.

Germania şi alte ţări europene încearcă să pună capăt dependenţei lor faţă de petrolul şi gazele ruseşti după ce Putin a trimis trupe în Ucraina ca parte a ceea ce el numeşte o operaţiune militară specială.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri