Preşedintele chinez Xi Jinping i-a declarat omologului său american Joe Biden că lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale lor să poată prospera, dar a atenţionat totodată SUA împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema Taiwanului, informează AFP, preluat de Agerpres.

"În circumstanţele actuale, China şi SUA împărtăşesc mai multe, nu mai puţine, interese comune", i-a spus Xi lui Biden în timpul întrevederii lor care a durat trei ore şi a avut loc la Bali, în Indonezia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez într-un comunicat.

Beijingul nu caută să sfideze SUA sau "să schimbe ordinea internaţională existentă", a adăugat Xi, îndemnând la "respect reciproc" între cele două părţi, potrivit acestui comunicat.

Cu toate acestea, Xi l-a avertizat pe Biden împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema insulei autonome Taiwan, pe care guvernul chinez o revendică.

"Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, fundamentul politic al relaţiilor chinezo-americane şi prima linie roşie ce nu trebuie depăşită în relaţiile chinezo-americane", i-a spus Xi lui Biden, potrivit Ministerului Afacerilor Externe chinez, adăugând că "soluţionarea chestiunii Taiwanului este problema chinezilor".

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situaţia din Ucraina, iar Xi i-a declarat lui Biden că Beijingul este "profund preocupat" în legătură cu acest conflict.

"China a fost întotdeauna de partea păcii şi va continua să încurajeze negocierile de pace", a declarat liderul chinez. "Noi susţinem şi aşteptăm cu nerăbdare reluarea negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina", a adăugat Xi Jinping.

Aceasta a fost prima întrevedere între liderii celor două puteri rivale de când preşedintele Biden a fost ales preşedinte al SUA şi ea a avut loc în ajunul summitului G20 ce se va desfăşura marţi şi miercuri în insula indoneziană Bali.

În ultimii trei ani, rivalitatea dintre aceste două cele mai mari economii mondiale s-a intensificat, pe măsură ce China câştigă în putere şi în siguranţă, punând din nou sub semnul întrebării leadershipul american şi situaţia geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa foto: vovidzha/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri