Avionul președintelui Vladimir Putin ar fi părăsit regiunea Moscovei, îndreptându-se către Sankt Petersburg, precizează presa internațională, conform datelor oferite de FlightRadar24. Aeronava ar fi dispărut la un moment dat din sistemul de urmărire deasupra regiunii Tver din nord-vestul Rusiei, unde se află una dintre reședințele lui Putin. De partea cealaltă, autoritățile ruse neagă informația.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, se află la Kremlin şi lucrează acolo, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, în contextul rebeliunii armate a grupului paramilitar Wagner - transmit Reuters şi AFP.

''Preşedintele lucrează la Kremlin", a declarat Peskov, citat de agenţia de stat Ria Novosti, întrebat în legătură cu zvonurile de pe reţelele de socializare care susţin că acesta ar fi părăsit Moscova din cauza revoltei.

Preşedintele rus i-a informat pe omologii săi din Belarus, Uzbekistan şi Kazahstan, precum şi din Turcia, despre rebeliunea armată condusă de şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, informează EFE, conform Agerpres.ro.

''Preşedintele şi-a informat interlocutorii cu privire la această situaţie'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Inţial, el a vorbit la telefon doar cu liderii din Belarus, Alexander Lukaşenko, Uzbekistan, Şavkat Mirziioev, şi Kazahstan, Kasim-Yomart Tokaev.

Ulterior, Kremlinul a comunicat că Putin a avut o conversaţie telefonică şi cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri