O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru revoluționari, aflat în subordinea Guvernului, a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat „Luptător cu Rol Determinant” (LRD) la Revoluția din decembrie 1989, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției.
„În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că în perioada 14-22 decembrie 1989 domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiția cumulativă de a ocupa și apăra obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.0, motiv pentru care comisia respinge cererea LRD nr. 6725/02.04.2022 cu majoritate de voturi”, se arată în document.
Decizia comisiei a fost luată pe 22 iunie. Cel care a cerut analiza a fost șeful Secretariatului de stat, Mihai Iulian Dodu, printr-o adresă din 19 iunie, potrivit documentului oficial. Sursa arată că verificarea a venit ca urmare a comunicării de către DNA a clasării unui dosar ce privea calitatea de luptător determinant a lui Ciolacu. Secretarul de stat Mihai Iulian Dodu, care ar fi trebuit să conducă ședința comisiei, a fost considerat incompatibil cu analiza dosarului pentru că premierul Marcel Ciolacu este șeful său direct în cadrul guvernului. Astfel, la ședința a participat un alt angajat al Secretariatului de stat, Mihail Valentin Gadină, scrie Digi24.ro.
Citeste si:
Sursa foto: LCV Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: