Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a afirmat marţi că ţara sa va beneficia de experienţa combatanţilor grupării paramilitare ruse Wagner, pe care el a acceptat să o primească în cadrul acordului care a pus capăt rebeliunii mercenarilor Wagner în Rusia, transmit marţi AFP şi Reuters, conform Agerpres.

''În cazul în care comandanţii lor vin la noi şi ne ajută, ne spun ceea ce este important acum - acest lucru este inestimabil. Ei se află în prima linie, sunt unităţi de asalt. Ei ne vor explica ceea ce contează la ora actuală'' pe plan militar, a declarat Lukaşenko, citat într-un comunicat al preşedinţiei belaruse.

El a adăugat că nu trebuie ca Belarusul să se teamă de prezenţa mercenarilor Wagner pe teritoriul său. ''Îi vom urmări cu atenţie'', a precizat şeful statului belarus. Potrivit acordului mediat de Aleksandr Lukaşenko după revolta combatanţilor Wagner împotriva Rusiei, mercenarii se vor putea alătura forţelor armate ruse sau se vor putea muta alături de liderul lor Evgheni Prigojin în Belarus.

Președintele Poloniei: Mutarea grupului Wagner reprezintă un pericol

"Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse, sub forma Grupului Wagner, în Belarus, şi şeful grupului Wagner care merge acolo, sunt semnale foarte negative pentru noi, pe care vrem să le aducem viguros în atenţia aliaţilor noştri", a declarat Duda presei la plecarea către Olanda, unde se va întâlni cu alţi lideri din NATO.

Marţi după-amiază, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat că fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit în Belarus. Lukaşenko a declarat că nu va construi baze pentru gruparea Wagner şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru aceasta, dar i-ar putea oferi o bază dezafectată a armatei. De asemenea, el i-a dat ministrului său al apărării, Viktor Krenikov, sarcina de a discuta cu Prigojin posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri