La 12 ani după dezastrul de la centrala nucleară din Fukushima, premierul japonez Fumio Kishida și mai mulți miniștri din cabinetul său au chemat presa pentru a-i filma cum mănâncă pește și fructe de mare din apele prefecturii nipone.

În martie 2011, a avut loc o explozie la unul dintre reactoarele centralei din Fukushima, cauzată de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, existând și scurgeri de apă radioactivă. Se estimează că 15.000 de persoane au murit din cauza dezastrului.

Între timp, Japonia a colectat tone de apă contaminată, cantitățile fiind suficiente pentru a umple 500 de bazine olimpice.

Guvernul de la Tokyo decis săptămâna aceasta să înceapă să elibereze apele reziduale înapoi în Oceanul Pacific de Nord. Apa a fost tratată, fiind eliminate majoritatea substanțelor radioactive, oamenii de știință considerând că cele rămase nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor sau a faunei marine.

În acest context, premierul Fumio Kishida a mâncat în fața presei o porție de sashimi, făcând apel la țară și la cei din întreaga lume să se bucure de peștele "sigur și delicios" capturat din regiune.

"Este foarte bun", a declarat liderul japonez după ce a înghițit o gură de cambulă crudă.

Țările vecine japoniei, în special China, s-au declarat împotriva consumului de pește provenit din apele prefecturii Fukushima și au interzis importurile.

Kishida încearcă acum să protejeze industria japoneză de export de fructe de mare, estimată la aproape 1 miliard de dolari.

Sursa foto: Captura Youtube / CNA Asia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri