Veneţia va testa un sistem de bilete pentru turişti începând din 2024 pentru a reglementa fluxul uriaş de persoane care vizitează celebrul oraş italian, a anunţat marţi primarul local, Luigi Brugnaro, citat de DPA.

Potrivit lui Luigi Brugnaro, consiliul executiv din Primăria oraşului a dat undă verde, marţi, pentru acest sistem de testare, care are scopul de a descuraja prezenţa călătorilor de o zi la orele de vârf, conform Agerpres.ro.

Edilul italian a spus că 30 de date calendaristice vor fi alese pentru a testa noul sistem, care va începe să fie implementat în primăvara anului 2024. El va viza cel mai probabil weekendurile prelungite din primăvară şi câteva weekenduri din timpul verii. Preţul biletelor va fi fixat iniţial la 5 euro.

"Regularizarea fluxurilor turistice la anumite intervale orare este necesară, dar asta nu înseamnă închiderea oraşului. Veneţia va rămâne deschisă pentru toată lumea", a declarat primarul Brugnaro într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

Înaintea pandemiei de coronavirus, oraşul italian primea peste 100.000 de vizitatori pe zi. Autorităţile locale îi au în vizor pe turiştii de o zi, întrucât mulţi dintre ei nu contribuie aproape deloc la economia locală.

Luna trecută, experţi de la UNESCO au recomandat ca Veneţia şi laguna sa să fie înscrise pe lista siturilor de patrimoniu în pericol, invocând numeroase ameninţări, inclusiv turismul de masă. Un comitet din cadrul UNESCO va analiza acea recomandare în timpul unei reuniuni programate în luna septembrie. În urmă cu doi ani, acel comitet a respins o recomandare similară a experţilor.

Locuitorii din regiunea Veneto, oamenii care lucrează, studiază sau s-au născut în Veneţia şi oricine deţine o rezervare la un hotel din oraşul italian vor fi exceptaţi de la obligativitatea de a cumpăra un bilet. Copiii sub 14 ani se vor număra, de asemenea, printre persoanele exceptate de la această obligativitate.

Planul, aflat de multă vreme în discuţie, va trebui să fie însă autorizat de consiliul municipal, care se va întruni pe 12 septembrie.

"Sistemul de rezervare nu este un instrument pentru a face bani", a spus Simone Venturini, membru al consiliului pentru turism din Veneţia, ci mai degrabă "o garanţie pentru a asigura o mai bună calitate a vieţii pentru rezidenţi" şi o vizită mult mai memorabilă pentru turiştii care rămân peste noapte în oraş.

"După un proces îndelungat şi dificil, a sosit timpul pentru o acţiune concretă. Nimeni nu ne-a arătat calea de urmat, noi mergem pe acest drum cu credinţa că managamentul turistic este o prioritate pentru viitorul oraşului nostru", a adăugat Simone Venturini.

Veneţia şi laguna sa au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1987.

Sursa foto: Yasonya / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri