Antreprenorul Daniel Noboa va deveni cel mai tânăr preşedinte din istorie al Ecuadorului, după ce a învins-o , în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pe politiciana de stânga Luisa Gonzalez, a anunţat autoritatea electorală centrală (CNE) a ţării sud-americane, relatează luni dpa, preluat de Agerpres.

Noboa, în vârstă de 35 de ani, moştenitorul imperiului economic al lui Alvaro Noboa, cunoscut ca magnatul bananelor, a obţinut la balotaj 52,30% din voturile ecuadorienilor, faţă de 47,7% rivala sa, după numărarea a peste 90% din sufragii.

Gonzalez l-a felicitat pe Noboa (Acţiunea Democratică Naţională, ADN) pentru această victorie.

Participarea la vot a fost de circa 82%, a precizat şefa CNE, Diana Atamaint.

Sursă: Chequei Ancap/X

Circa 12 milioane de ecuadorieni au fost chemaţi la urne pentru alegerile prezidenţiale, a căror campanie electorală a fost marcată de asasinarea unuia dintre candidaţi, pe fondul unei ascensiuni a criminalităţii în general în Ecuador.

Primul tur de scrutin, din august, a avut loc la 11 zile după moartea la Quito, sub gloanţele unui comandou de asasini columbieni, a candidatului centrist Fernando Villavicencio, fost jurnalist în vârstă de 59 de ani şi unul dintre favoriţii cursei.

Noboa, cel mai tânăr dintre candidaţi, şi-a concentrat campania pe crearea de locuri de muncă, stimulente fiscale pentru noile afaceri şi pedepse cu închisoarea pentru evaziune fiscală gravă. Născut în Guayaquil (capitala economică şi principal port al ţării n.r.), el s-a angajat de asemenea să îmbunătăţească sistemul judiciar, făcându-l mai echitabil şi eficient.

Transferul de putere de la preşedintele în exerciţiu, conservatorul Guillermo Lasso, este prevăzut să aibă loc în jur de 10 decembrie.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri